Flashmob cu baloane de DOLIU, astăzi, la Chișinău
2324
În fiecare zi, la nivel global, mor peste 3 400 de oameni din cauza accidentelor rutiere, majoritatea dintre ei fiind persoane tinere. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, alte zeci de mii de persoane sunt afectate pentru tot restul vieţii.
Potrivit statisticilor, anual, în lume, accidentele rutiere provoacă moartea a peste 260 de mii de copii și rănirea altor zece milioane.
În acest context, pe 26 octombrie 2005, Organizația Națiunilor Unite a stabilit, printr-o rezoluţie, că în fiecare an a treia duminică din luna noiembrie să fie desemnată Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere, zi în care societatea, instituţii ale statului sunt chemate să promoveze atenţia în trafic.
Jumătate din totalul de decese înregistrate ca și consecință a accidentelor rutiere afectează șoferii și pasagerii autovehiculelor. Peste 26 de mii de oameni au murit în anul 2013 în Uniunea Europeană din cauza accidentelor rutiere. Fără eforturi redutabile și noi inițiative concrete, numărul deceselor și traumatismelor ar putea crește cu 65% până în anul 2020 și chiar cu 80% în țările cu venituri mici și medii. Costul accidentelor rutiere se estimează la 1,5% din PIB în cazul țărilor cu un „venit mediu”.
În R. Moldova, potrivit Inspectoratului Național de Patrulare (INP), pe parcursul anului 2014 au fost înregistrate 2 564 de accidente rutiere, soldate cu 324 de persoane decedate şi alte 3 080 traumatizate. Copii au fost implicaţi în 411 accidente rutiere, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 20, iar alții 391 au fost răniți. Din vina proprie a copiilor s-au produs 49 de accidente, în care trei copii au decedat, iar 46 dintre ei s-au ales cu traumatisme. Din numărul total de accidente, cea mai mare parte o constituie tamponarea pietonilor – 884 de accidente (34,5% din numărul total de accidente comise în perioada respectivă); ciocnirea mijloacelor de transport – 819 (31,9%); tamponarea obstacolelor – 358 (14,0%); inversiunea mijloacelor de transport – 255 (10,0%); tamponarea cicliştilor – 85 (3,3%); ciocnirea mijloacelor de transport staţionate – 35 (1,4%); tamponarea hipomobilelor – 21 (0,8%).
Potrivit INP, astăzi, la ora 11.00, pe bulevardul Dacia din capitală (tronsonul dintre strada Traian cu Hristo Botev), va avea loc un eveniment de comemorare a celor decedați în accidente rutiere.
Aici va avea loc o caravană de automobile și motociclete, un flashmob, în care vor participa circa 200 de copii și adolescenți, şi un minut de reculegere în memoria victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, vor fi lansate în aer baloane de doliu.
08.11.2014
11:45
2742
ALARMANT // Zece persoane decedate în doar o săptămână
19.06.2026
20:58
362
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
457
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
19.06.2026
16:57
498
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
12:39
541
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
10:13
502
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
18.06.2026
20:32
826
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
826
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
747
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1071
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:05
743
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
17.06.2026
20:40
1149
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026

467
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
498
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
548
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
556
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
607
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
541
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
634
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
609
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
502
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
587
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
646
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
826
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
927
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
826
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
747
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1071
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
982
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
743
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
817
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1099
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
899
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1149
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1430
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi