Vicepremierul Serebrian, la Cocieri și Molovata Nouă: „Astăzi îi comemorăm pe cei căzuți, îi cinstim pe cei ce au stat la straja independenței. Vom face tot posibilul ca ororile războiului să nu se mai repete în R. Moldova”
1486
Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, alături de reprezentanți ai Legislativului, Poliției naționale, unităților de pacificatori, administrației publice locale și centrale și veterani de război, a participat astăzi la manifestările consacrate Zilei Memoriei și Recunoștinței față de cei căzuți în conflictul armat din 1992 pentru apărarea integrității și independenței R. Moldova, a victimelor și veteranilor acestuia.
În cadrul mitingurilor din fața memorialelor eroilor din localitățile Cocieri și Molovata Nouă din raionul Dubăsari, cei prezenți au ținut un minut de reculegere pentru cei căzuți la datorie pe câmpul de luptă și a depus flori.
În alocuțiunile rostite la cele două evenimente, Oleg Serebrian a remarcat importanța comemorării devotamentului și curajului eroilor căzuți în războiul de pe Nistru, accentuând necesitatea promovării valorilor patriotice, dar și reducerea gradului de scindare din societate într-o perioadă când țara vecină, Ucraina, se confruntă cu brutalitatea unei agresiuni nejustificate.
Vicepremierul a apreciat înalt sentimentul de atașament și fidelitate față de patrie a celor care s-au ridicat acum 31 de ani în apărarea valorilor naționale, a independenței și integrității teritoriale a R. Moldova. „E o zi în care îi comemorăm pe cei căzuți, îi cinstim pe cei ce au stat la straja independenței, dar e și o zi în care omagiem pacea. Vom face tot posibilul ca ororile războiului să nu se mai repete în țara noastră”, a spus Oleg Serebrian, potrivit unii comunicat de presă al Biroului pentru Politici de Reingrare.
19.02.2026
01:45
19
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
146
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
235
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
332
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
286
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
352
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
724
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
551
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
420
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
476
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
19.02.2026
00:52
45
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
219
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
322
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
275
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
344
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
714
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
544
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
411
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
467
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
385
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
18.02.2026
18:34
423
Erdogan nu merge la Consiliul de Pace de la Washington: Turcia trimite pe Hakan Fidan să ceară măsuri ferme pentru Gaza
18.02.2026
18:19
397
Ministru rus avertizează: serviciile străine ar avea acces la mesajele soldaţilor ruşi de pe Telegram, dar aplicaţia nu va fi încă blocată în armată
18.02.2026
18:07
452
Poluarea aerului crește direct riscul de Alzheimer, mai ales la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral
18.02.2026
17:59
448
MEC lansează Planul 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în școli și în rândul refugiaților din Republica Moldova
18.02.2026
17:21
463
Secție închisă temporar, directoare demisionară și investiții de 9 milioane lei la Spitalul Raional Nisporeni după depistarea neregulilor sanitare
18.02.2026
16:51
506
Negocieri dificile la Geneva între Ucraina, Rusia și SUA: progrese limitate, divergențe majore pe teritorii și Zaporojie, în timp ce Moscova anunță cucerirea a două sate în Ucraina
18.02.2026
16:46
446
Moldova și Republica Coreea extind parteneriatul pentru modernizarea infrastructurii medicale
18.02.2026
15:49
605
„Suveraniști” din R. Moldova, puși la punct după ce au pus la îndoială întâlnirea dintre Rubio-Sandu: „Nu investești 166,5 milioane USD pentru securitate și 250 de milioane USD pentru sediul ambasadei într-o regiune care nu prezintă interes”
18.02.2026
15:08
1365
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
18.02.2026
14:46
612
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
18.02.2026
14:28
662
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
18.02.2026
13:59
566
Microplasticele din aer, nou pericol pentru plămâni: inflamații, leziuni și risc crescut de cancer respirator
18.02.2026
13:54
600
Pierderea cromozomului Y la bărbaţi, legată de boli grave, cancer şi scăderea speranţei de viaţă
18.02.2026
13:39
490
Analizele de sânge de rutină pot depista mai devreme riscul de insuficiență renală la pacienții cu diabet
18.02.2026
13:19
497
Bacterie Listeria modificată genetic, testată ca nou tratament imun pentru cancer, cu primul studiu clinic posibil la copii după transplant de măduvă osoasă
Un medic suedez a DEZVĂLUIT care sunt cele 10 reguli ca să TRĂIEŞTI MULT și să nu te îmbolnăvești
Înlocuiește cafeaua și abundă în minerale. Remediul cu care romanii își curățau sângele
Remediu SUPREM pentru boli grave, este antitumoral și oprește procesul de îmbătrânire. Are mai mulți aminoacizi decât carnea
Abuzezi de Facebook? Eşti mai predispus să-ţi PĂRĂSEȘTI partenerul real!
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.04
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39








Inapoi














