Analizele de sânge de rutină pot depista mai devreme riscul de insuficiență renală la pacienții cu diabet

Noi cercetări arată că analizele de rutină ale sângelui pot indica modul în care diabetul afectează rinichii cu mult înainte de apariția insuficienței renale, relevă un nou studiu.

Oamenii de știință au analizat probe de sânge de la 200 de participanți, împărțiți în patru grupuri: pacienți cu afectare renală diabetică, persoane cu diabet fără afectare renală, pacienți cu boală renală non-diabetică și persoane sănătoase. Rezultatele evidențiază tipare biochimice distincte. Acestea pot ajuta medicii să înțeleagă mai bine evoluția bolii și să diferențieze formele de afectare renală.

Așa cum era de așteptat, glicemia à jeun (pe nemâncate) a fost crescută la pacienții cu afectare renală diabetică, cu o medie de 179 mg/dL. Hemoglobina glicată a ajuns la 8,1%, ceea ce indică luni de control glicemic deficitar. Surprinzător, grupul cu diabet fără afectare renală a înregistrat valori și mai mari ale glicemiei aleatorii, cu o medie de 280 mg/dL.

Aceste rezultate sugerează că vârfurile extreme ale glicemiei nu explică singure deteriorarea rinichilor. Desi zahărul din sânge rămâne un factor central, alte dezechilibre metabolice par să influențeze evoluția bolii. De aceea, simpla monitorizare a glicemiei nu este suficientă pentru a evalua pe deplin riscul de afectare renală.

Cele mai evidente diferențe au apărut la nivelul markerilor de filtrare renală. Creatinina la pacienții cu nefropatie diabetică a avut o medie de 5,67 mg/dL, mult peste valoarea normală, sub 1,2 mg/dL. Azotul ureic din sânge a atins 72 mg/dL, de aproape șase ori peste limitele obișnuite.

Acumularea acestor produși reziduali indică o afectare severă a funcției renale. Valorile reflectă deteriorarea glomerulilor (mici „filtre” ale rinichilor) cauzată de stres metabolic prelungit. În schimb, pacienții cu diabet, dar cu rinichi sănătoși, au prezentat markeri de filtrare mult mai stabili și mai apropiați de normal.

Contrar așteptărilor, pacienții cu afectare renală diabetică nu au avut cele mai grave profiluri lipidice. Grupul cu diabet fără afectare renală a prezentat cele mai mari niveluri de colesterol LDL, trigliceride și colesterol total. Pacienții cu afectare renală au avut, în mod surprinzător, concentrații lipidice mai scăzute, ceea ce complică interpretarea relației dintre grăsimile din sânge și afectarea rinichilor.

Markerii inflamatori au adăugat un plus de complexitate. Proteina C reactivă a fost crescută în ambele grupuri cu boală renală, semnalând inflamație sistemică accentuată. În același timp, lactat dehidrogenaza (LDH) a atins cele mai ridicate valori la pacienții cu boală renală non-diabetică, sugerând mecanisme diferite de afectare a țesuturilor și tipuri distincte de leziuni renale.

Cercetătorii subliniază că, deși studiul a avut un număr limitat de participanți, tiparele biochimice identificate oferă informații valoroase. Înțelegerea acestor modificări poate ajuta la identificarea mai timpurie a pacienților cu risc crescut de nefropatie diabetică și la personalizarea strategiilor de tratament.

Specialiștii recomandă persoanelor cu diabet să efectueze periodic analize de sânge și să consulte medicul. Evaluarea medicală timpurie, realizată constant, este esențială pentru prevenirea leziunilor renale ireversibile și pentru menținerea unei calități cât mai bune a vieții.