Vicepremierul Năstase, despre AȘTEPTĂRILE oamenilor. „Să aibă puțină RĂBDARE. Vin în întâmpinarea așteptărilor oamenilor”
2142
Vicepremierul Andrei Năstase spune că înțelege faptul că cetățenii R. Moldova au așteptări mari de la noua guvernare, însă nu e atât de simplu „să demantelezi într-o lună un sistem oligarhic construit în zeci de ani”.
„Sunt foarte înțelegător și vin în întâmpinarea așteptărilor oamenilor. Credeți-mă, nu există cineva care să-și dorească mai mult decât mine schimbarea definitivă în bine a lucrurilor. Abia acum când am ajuns să am acces la informații importante, abia acum am conștientizat cu adevărat la ce riscuri m-am supus și mi-am supus familia în toată această perioadă. Dar mi-am propus și am îndemnat și oamenii să mai avem puțină răbdare, să facem lucrurile temeinic, să clădim instituții puternice, iar procesele democratice să fie ireversibile”, scrie Năstase pe Facebook.
Oficialul spune că, acolo unde a putut, a acționat imediat. „Cel mai recent exemplu grăitor este lichidarea Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, care era o veritabilă Poliție Politică împotriva cetățenilor cu știrea unor oameni precum Jizdan sau Pânzari.
În alte cazuri, de contrabandă, de delapidări, de furt al bunului public, de încălcare a drepturilor omului etc., am demarat anchete, care însă depind acum de acțiunile corespunzătoare ale Procuraturii, inclusiv reținerile, arestările etc. Or, un ministru de Interne nu mai trebuie să fie vreodată și procuror, și judecător, așa cum și-au permis regimurile anterioare”, a mai adăugat sursa citată.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















