Vicedirectorul unui furnizor de servicii internet, dat pe mâna judecătorilor pentru fraudă informatică
1515
Vicedirectorul unui furnizor de servicii internet va compărea pe banca acuzațiilor, fiind învinuit de fraudă informatică.
Cauza penală a fost inițiată de procurori, după ce mai mulți reprezentanți ai sectorului bancar privat s-au plâns de furturi de mijloace băneşti de pe conturile bancare din alte state. Cei trei angajați ai companiei, printre care și vicedirectorul, au fost reținuți la sfârșitul anului trecut, chiar în momentul când transportau prin Chişinău bunuri procurate ilegal.
Potrivit procurorilor, marfa a fost procurată fraudulos online de pe un website de comercializare a mijloacelor tehnice, prin utilizarea datelor cardurilor bancare străine, majoritatea eliberate de către băncile comerciale din Statele Unite ale Americii, fără ştirea şi acordul titularilor acestor carduri.
Printre bunurile procurate de infractori sunt telefoane mobile, sisteme informatice etc., estimate la peste 300 de mii de lei. La sediul companiei respective, precum şi la domiciliile persoanelor învinuite şi ale rudelor acestora, au fost depistate şi ridicate obiectele procurate fraudulos. Oamenii legii susțin că vor solicita confiscarea acestor bunuri în vederea despăgubirii persoanelor vătămate.
Procurorii îndeamnă cetățenii care cunosc date despre asemenea infracțiuni să apeleze la numărul de telefon 0 22 22 34 54.
Dacă va fi găsit vinovat, vicedirectorul companiei riscă până la șase ani de închisoare.
24.12.2018
17:30
2592
Compania care merge ÎMPOTRIVA CURENTULUI. În timp ce multe companii importante se pregătesc să concedieze angajaţi aceasta oferă bonusuri de zeci de mii de dolari
11.02.2018
16:30
3304
La 18 ani FUGISE de acasă, trăia în ghetou şi avea probleme cu poliţia. Astăzi CONDUCE un imperiu de 20 de milioane de dolari
09.01.2018
13:37
2760
Ce se întâmplă acum cu firma din România unde angajaţii au lucrat PATRU zile pe săptămână. Ce decizie a luat conducerea
10.10.2017
17:30
2457
CEO-ul care le dă concediu NELIMITAT angajaților și o primă de 2.000 de dolari: Efectiv îmi doresc ca ei să se relaxeze
22.11.2016
13:14
3348
Probabil cea mai bună MAŞINĂ DE FĂCUT BANI din lume. Compania care nu a pierdut nici un ban din anul 1990 până astăzi
16.10.2016
08:30
2534
Cum au reuşit doi antreprenori să CÂŞTIGE un miliard de dolari în 5 ani
14.05.2016
17:42
3570
Atenţie! Cine l-a recunoscut să informeze imediat poliţia
03.05.2016
15:31
2267
Securitatea energetică a Chișinăului, în PERICOL: SECHESTRU pe toate BUNURILE unei întreprinderi municipale. Este implicat și un consilier socialist
13.04.2016
12:55
4143
ITALIA // O bandă de HOȚI moldoveni și români a ajuns după gratii: Au furat bunuri în valoare de 300 de mii de euro
11.04.2016
08:00
2084
FOTO // Vezi ce se întâmplă în interiorul companiei care găzduieşte cei mai fericiţi angajaţi
10.04.2016
13:45
3450
Jaf armat într-un magazin de bijuterii din ITALIA. Hoțul este din R. Moldova
25.03.2016
07:26
3097
Este CĂUTAT: Cine îl recunoaște să anunțe poliția!
13.02.2026
06:42
1
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
57
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
31
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
250
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
412
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
446
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
422
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
473
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
450
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
419
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
455
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
464
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
535
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
547
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
12.02.2026
19:39
500
Orban cere UE să oprească finanțarea Ucrainei și să direcționeze banii către economia europeană
12.02.2026
17:49
564
Şeful pentru politici al Pentagonului cere o NATO bazată pe parteneriat, pe fondul retragerii treptate a trupelor americane din Europa
12.02.2026
17:47
556
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
474
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
15:39
642
Zelenski acuză CIO că sprijină Rusia după descalificarea olimpicului ucrainean Vladislav Heraskevich
12.02.2026
13:56
644
Atac sângeros cu cuțitul într-un cartier din Sofia: un mort și doi răniți, la câteva zile după agresiunea din metrou
12.02.2026
13:38
707
Ministrul ucrainean de externe acuză CIO de „ruşine” după descalificarea lui Vladislav Heraskevich pentru casca în memoria sportivilor ucişi de Rusia
12.02.2026
13:31
576
Guvernul accelerează pregătirile pentru Capitolul 15 – Energie în negocierile de aderare la UE
12.02.2026
13:22
858
Ungaria riscă să restituie 10 miliarde de euro după ce un aviz al Curţii de Justiţie UE contestă decizia Comisiei Europene
12.02.2026
13:07
608
Fermierii din nordul țării, instruiți la Soroca privind protecția solului și evidența activităților agricole
12.02.2026
13:04
597
Moldova și Turcia își modernizează Acordul de Comerț Liber pentru a stimula exporturile și a simplifica regulile de origine
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














