Îngrijesc de copiii vecinilor. Li s-a rupt inima când i-au văzut în ce hal erau
20245
NOBLEȚE // A crescut cinci copii, care au astăzi familiile lor, a îngrijit doi bătrâni străini, iar de patru luni este mămică pentru trei frățiori rămași ai nimănui
Trei frățiori din satul Ignăței, raionul Rezina, au rămas în voia sorții, după ce mama le-a decedat, iar tatăl a căzut în patima beției. Primăvara trecută, într-o zi de mai, Sășuca, de numai doi anișori, și surioara sa Ionela, de cinci ani, murdari și aproape goi, plângeau pe prispa casei și o strigau pe mama să le aducă de mâncare.
Nici ei, dar nici Păvăluș, fratele lor în vârstă de 12 ani, nu știau că mămica lor tocmai murise pe patul de spital. Plânsul lor a fost auzit de toți vecinii, iar doamna Galina Șova nu a mai răbdat și a luat micuții la ea. „Am mers și i-am mângâiat, am venit acasă, am făcut o zeamă și le-am dus de mâncare”, își amintește astăzi femeia.
Martori la chinurile mamei
Cuminți, curați și așezați pe cuptorul cald din casa doamnei Galina. Așa i-am găsit pe cei trei frățiori, care de mai bine de patru luni îi spun „mămică” femeii care i-a luat din mâinile tatălui alcoolic și îi îngrijește ca pe propriii săi copii.
Cu bujori în obrăjori, Sășuca nu se mai dezlipea din brațele doamnei Galina, iar Ionela, Păvăluș și Galiușa, una dintre nepoțelele femeii, stăteau comod lângă sobă.
„Pe mama lor o chema Catea, o țin minte de când era mică. Ea a mai fost căsătorită, Păvăluș este din prima ei căsnicie, iar Ionela și Sășuca sunt din căsătoria cu Alexei. Trăiau tare greu, dar eu îi tot chemam și le mai dădeam de mâncare, căci copiii mei sunt toți peste hotare și mie îmi ajungea. Bărbatul ei o bătea de Doamne ferește, a distrus-o complet. El a dus-o cu zile în pământ. M-am îngrozit când copilașii îmi povesteau cum au văzut cu ochii lor când tata a legat-o pe mama cu o sârmă și a târât-o prin ogradă, iar Păvăluș a alergat la primărie să cheme polițistul. Doamne ferește”, ne povestește printre lacrimi doamna Galina.
Murdari și plini de păduchi
„M-au chemat de la primărie și mi-au spus că mama celor trei copilași a decedat la spital. I-am spus primarului că eu îi voi îngriji și m-am pornit după ei. Deja erau în casă, pe pat lângă tatăl lor, care stătea culcat și cu mâinile după cap. L-am întrebat atunci de ce nu le dă de mâncare, iar el a zis că nu are ce le da. I-am spus că îi iau la mine și, dacă vrea, să mă ajute. M-a ajutat. I-am adus acasă. Erau plini de păduchi, foarte murdari, dacă nu aveau săracii nici lumină în casă, căci și Catea, și Alexei iubeau paharul”, ne descrie situația doamna Galina.

În câteva ore, femeia i-a spălat, i-a tuns, le-a dat hăinuțe curate și i-a hrănit, iar cei trei frățiori s-au acomodat rapid în noua familie. „I-am ținut trei săptămâni la mine, până când, într-o zi a venit o soră de-a mamei lor, care a zis că vrea să-i ia la dânsa, în satul Țânțăreni. Bine. Apoi am aflat că ea mai avea opt copii, iar pe Păvăluș l-a luat pentru a-l pune la lucru și a sta cu oile. Au stat două săptămâni acolo, apoi i-am adus înapoi”, ne spune doamna Galina, care s-a ocupat și de toate rânduielile pentru înmormântarea mamei copilașilor.
Sășuca și vișina verde
Deși doamna Galina se gândea că mătușa copilașilor va avea grijă de ei și că micuții se află în mâini de încredere, într-un final i-a luat totuși la ea acasă.
„Când i-am adus de la mătușa lor, copiii erau iarăși plini de păduchi și mizerie. Între timp, a venit un cumătru de-al părinților lor și a zis că îi ia el în grijă, dar i-a ținut doar trei zile, apoi iar au fost luați de către mătușa lor din Țânțăreni. Într-o zi, i-am dat tatălui lor un sac de făină, un borcan cu cărniță, cartofi și i-am zis să mergem să le ducem la copii și să vedem ce fac. A mers și primarul. Eu am copt pâine, biscuiți, le-am luat mai multe. Când am ajuns acolo, ne-am îngrozit. O căsuță mică și o mizere de neînchipuit. Pe prispa casei, Sășuca stătea cu o vișină verde în mână, iar când m-a văzut, mi-a sărit în brațe și a început să mă pupe”, ne spune doamna Galina, vădit emoționată.
Din acea zi, cu sprijinul primarului și al asistentului social, cei trei frățiori s-au reîntors în casa doamnei Galina și nu au mai plecat niciodată. Tatăl lor biologic ar fi plecat la Moscova și nu a întrebat de mult timp ce-i mai fac copilașii.
Probleme grave de sănătate
Au ajutat-o vecinii și copiii, și așa mătușa Galina a găsit haine și rechizite pentru copii. Foarte curând, însă, dumneaei a observat că Păvăluș și Ionela au și probleme de sănătate.
Tușeau, erau foarte răciți. Ionela a stat în spital, era bolnavă de pneumonie, iar de acolo ne-au trimis la spital la Chișinău. Mi s-a spus că are lichid la cap. Mi-au dat o listă de medicamente. Le-am cumpărat și acum urmează tratament. Copilașii sunt bolnavi și răciți de mici, căci ei au trăit într-o casă de mizerie, fără lumină și fără nimic. Am fost la primar să solicit ajutor pentru Ionela, căci ne întreținem doar din pensia mea. Plus că și lemne mai multe trebuie să cumpărăm, căci mie și bărbatului ne ajungea puțin foc, dar cu ei mici trebuie să fac toată ziua focul. Primarul ne-a spus că nu sunt bani, dar vom mai solicita, măcar o indemnizație să primim. Sășuca nu vorbea deloc, doar îmi arata prin semne. Credeam că va fi mut, dar m-am chinuit cu el și iată acum vorbește. Nici Ionela nu prea vorbea. Pavel nu știe culorile, nu știe nici zilele săptămânii, căci nu a avut cine-l învăța. Vine fiica mea și face lecții adăugătoare. Și profesoara îmi spune că e slăbuț la lecții, dar vom lucra cu el”, ne mai spune doamna Galina.
Când vine bunelul acasă, cei patru copilași îi sar în brațe, iar Sășuca este cel care îi spune zilnic doamnei Galina că e cea mai frumoasă mămică.
Cinci copii biologici și cinci străini
Doamna Galina are 55 de ani și vine dintr-o familie cu zece copii, cinci fete și cinci băieți. Cinci copii a crescut și dumneaei, iar aproape șase ani a îngrijit și de doi bătrâni. În iunie curent i-a decedat unul dintre feciori, și așa se face că mătușa își crește și nepoțica, pe Galiușa, de numai zece ani.
„Băiatul mi-a murit pe data de 12 iunie, 16 zile l-am așteptat din Italia. În acea perioadă, au murit și bătrânii de care îngrijeam. Acum am grijă de acești trei copii și de nepoțică. Mi-am luat mângâiere. Bărbatul e toată ziua la lucru, iar eu sunt cu ei acasă”, ne spune mătușa, care a mai crescut un copil străin, pe Marcel, care are astăzi 20 de ani.
„Mama lui Marcel avea 14 ani când l-a născut, era în clasa a opta. Când a început a merge, copilașul era mereu pe drumuri și nimeni nu avea grijă de el. Într-o zi, fetele mele au venit și mi-au zis: Mămică, hai să-l primim pe Marcel să mănânce cu noi. L-au adus, avea hăinuțele și papuceii rupți. Eu l-am spălat, l-am îmbrăcat în haine de-ale fetelor și ne-am așezat la masă. I-am dat o farfurie de borș, el zice că mai vrea, i-am mai pus una, a zis că mai vrea, era lihnit de foame, săracul. L-am pus să se odihnească câteva ore, apoi i-am mai dat un pic de borș. Marcel a stat la mine patru ani, iar mama lui nu a mai dat de știre, nu l-a mai căutat. Am mers apoi la primărie și am făcut tutelă pentru el. Iată acum are 20 de ani și îl aștept din armată”, ne spune emoționată doamna Galina.
Acum, femeia vrea să facă tutelă și pentru cei trei copii, să meargă la spital cu Ionela și cu Păvăluș, care are și el o problemă de sănătate, iar de la anul, să-l înscrie pe Sășuca la grădiniță.
29.01.2019
07:30
3673
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3245
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3210
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2896
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4573
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4478
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
4110
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3844
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
2970
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
2090
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3833
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1825
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
03.04.2026
17:25
42
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
03.04.2026
17:24
29
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
03.04.2026
16:29
251
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
03.04.2026
13:00
479
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
03.04.2026
10:53
511
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
516
Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
472
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
563
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
670
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
619
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
595
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
644
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
631
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
619
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
595
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
649
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
697
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
678
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
718
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
693
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
640
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
679
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
659
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
651
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
724
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
Interes record la a doua licitație SERA: 16 oferte pentru parcuri eoliene și sisteme de stocare a energiei în Republica Moldova
Tineri artiști de la Colegiul „Alexandru Plămădeală” pregătesc o lucrare de video mapping pentru ACT Festival 2026
„Cumpăr bun de acasă” continuă: îndemn de Paște și pentru tot anul de a alege produse moldovenești
Maia Sandu discută cu senatorul american Jack Reed despre securitatea Republicii Moldova și integrarea europeană
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














