Veste bună pentru cei care au frică de dentist
1520
sursa: descoperă.ro Pe viitor, tratamentele dificile care trebuie făcute pe canalele dinţilor distruşi ar putea fi înlocuite cu o metodă de regenerare modernă, nedureroasă.
Cercetătorii de la Universitatea Harvard spun că laserul poate fi folosit pentru a regenera zonele afectate ale dinţilor.
Potrivit descoperă.ro, ei au făcut deja un studiu pe cobai şi au observat că la exemplarele tratate cu lumină laser s-a regenerat dentina, adică ţesutul care înveleşte dinţii.
Ei susţin că, dacă aceste rezultate vor fi obţinute şi pe subiecţi umani, atunci pe viitor medicii stomatologi nu vor mai fi nevoiţi să pună coroane, plombe sau să folosească alte proceduri complexe.
Noua metodă de tratament se bazează pe o proteină numită TGF-beta, care este un factor de creştere. Sub influenţa luminii laser, această proteină s-a modificat şi a stimulat creşterea celulelor stem din dentină.
Spre deosebire de alte experimente care se bazau pe stimularea celulelor stem, acesta nu presupune introducerea unor celule străine sau a unor proteine de creştere din afara corpului pacientului.
După cum explică David Mooney, de la Universitatea Harvard, nu căldura laserului stimulează regenerarea dentinei, ci energia fotonilor, adică lumina.
Când lumina este concentrată pe dentină, fotonii ajung în ţesut şi activează automat moleculele numite ROS (reactive oxygen species). La rândul lor, acestea stimulează proteina TGF-beta, care duce la regenerarea dentinei.
În cadrul experimentului pe cobai, creşterea dentinei a fost observată după 12 săptămâni de la tratamentul cu laser.
Array crede că noua metodă ar putea înlocui procedurile clasice stomatologice, cum sunt plombele sau lucrările pe canalele dentare, care sunt uneori dureroase. Zona distrusă a dintelui ar putea fi regenarată, spune el.
De asemenea, terapia cu laser ar putea fi eficientă în cazul sensibilităţii dentare şi al dinţilor afectaţi de retragerea gingiilor, care sunt mai sensibili, pentru că au rădăcina expusă.
Mai mult, cercetătorii spun că proteina TGF-beta se regăseşte şi în alte ţesuturi, inclusiv în piele şi oase, deci terapia cu laser ar putea fi utilă şi pentru a stimula creşterea unor ţesuturi.
28.11.2018
16:39
17.08.2016
17:03
25.07.2020
18:13
14.07.2020
15:00
15.06.2020
19:00
06.05.2020
18:25
27.03.2020
16:00
04.02.2020
19:59
16.01.2020
07:30
16.12.2019
17:19
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
02.08.2026
18:15
02.08.2026
17:13
02.08.2026
16:56
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
10:09
02.08.2026
09:36
02.08.2026
08:44
02.08.2026
08:22
02.08.2026
08:14
02.08.2026
07:21
02.08.2026
04:11
02.08.2026
00:06
Vasile Dîncu, despre miza AI Act: 2 august 2026, ziua în care Europa schimbă regulile responsabilității în era inteligenței artificiale
Cum arată noua hartă globală a veniturilor: Banca Mondială plasează Moldova în categoria țărilor cu venituri medii superioare
Militarii UE au urcat din elicopter pe petrolierul rusesc „Toa Payoh” din „flota fantomă”, interceptat în Marea Mediterană
Raed Arafat lămurește situația după coliziunea a două elicoptere la un incendiu violent din Grecia: pompierii români sunt în siguranță


















