Veşnicul „CINE SUNTEM”
1241
Identitate // „E o dezbatere interminabilă între surzi, între savanți și ignoranți, între oameni de bună și de rea-credință”
Pare a fi un subiect cam învechit, dacă ne gândim că discuţiile despre identitatea noastră naţională durează de câteva secole, încă de pe vremea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin sau barem de la paşoptişti încoace. În preajma recensământului populaţiei, preconizat în aprilie a.c. de Biroul Naţional de Statistică, se înteţesc şi mai mult divergenţele existente în societate, între cele două tabere de orientare pro-română/europeană şi moldovenistă/pro-rusă.
O nouă apariţie editorială
Editura „Litera” a scos de sub tipar broşura „Sunt român şi limba mea-i română”, care va fi distribuită gratuit la sediul editurii, în librării, ca insert în ziare şi pe alte căi. „Departe de mine gândul că prin această cărticică vom schimba peste noapte mentalități vetuste și răuvoitoare. Nici n-am editat-o pentru îndoctrinați și mancurți, pe care-i compătimesc sincer, ci mai mult pentru cei care știu sau caută adevărul istoric, dar nu au suficiente argumente pentru a-l susține”, a declarat pentru Ziarul NAŢIONAL Anatol Vidraşcu, directorul editurii.
Broşura cuprinde un fragment din prelegerea ținută la Academia de Științe din Chișinău de către istoricul și academicianul Aurel Ioan Pop, poemul „Limba noastră” și un extras din cuvântarea rostită de Alexie Mateevici la Primul Congres al învățătorilor basarabeni, poezia „Limba noastră cea română” de Grigore Vieru și mai multe maxime despre limba română.
Intelectualii au un rol-cheie
În opinia domnului Anatol Vidraşcu, e de datoria intelectualilor să lămurească cu tact și răbdare tuturor celor care ascultă de „glasul rațiunii” că suntem în primul rând români și abia apoi moldoveni, și încă mai apoi chișinăueni, bălțeni, orheieni etc., și că adevărata noastră limbă este româna și nu acel „pocit grai basarabean”, saturat de cuvinte rusești schimonosite, pe care nici măcar românul moldovean de peste Prut nu le poate înțelege. „Limba română curată, frumoasă, această „scumpă carte de boierie a unui neam călit de focul atâtor încercări de pierzanie”, după cum spunea cu multă simțire Ion Luca Caragiale, este idealul spre care trebuie să tindem, dacă vrem să fim respectați și înțeleși de toți”, a mai adăugat Domnia Sa.
„Să nu uităm că propaganda rusească, inclusiv prin intermediul bisericii, și apoi cea sovietică au avut grijă în permanență să pună paie în foc ca această dezbatere să nu se stingă niciodată”, încheie directorul Editurii „Litera”.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE


















