Transparența ca o garanție a statului de drept

Contre-jour

Au trecut două zile de la publicarea intempestivă, în toiul nopții, pe un blog personal, a raportului „Kroll” și efectele acestei bombe mediatice se văd, chiar dacă scepticismul celor care spun că e puțin probabil ca banii să mai fie recuperați nu a diminuat. A apărut însă ceva - și asta e noutatea principală: un început de încredere că prin presiuni puternice, printr-o ofensivă generală asupra clasei politice și instituțiilor statului, paralizate de viciul corupției, lucrurile se pot urni din loc. Această schimbare se datorează manifestației populare din 3 mai curent, în care suma a cincizeci de mii de neputințe și dezamăgiri cronice s-a transformat într-o forță care nu mai poate fi neglijată.

Deodată, afaceristul Shor, principalul artizan al devalizărilor de la cele trei bănci, este „avansat” de la statutul de bănuit la cel de învinuit, și e arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Măsura este insuficientă, desigur (la banii și la fantezia care nu-i lipsesc, Shor s-ar putea să aibă săpate câteva tunele de evadare din casă, garaj sau baie…), dar fără evenimentele din ultimele zile, să fim de acord, nici asta nu s-ar fi întâmplat.

Alt efect: revelațiile lui Drăguțanu. Imediat după publicarea raportului „Kroll”, guvernatorul BNM declara senin în fața jurnaliștilor că nu-și reproșează nimic și că Banca Națională „și-a făcut treaba”. A doua zi, după ce a mai asimilat șocul publicării raportului (despre care declarase mai devreme că nu poate fi dat publicității), primind, pesemne, și niște semnale, făcându-și niște evaluări, Drăguțanu a declarat în fața comisiei parlamentare de resort că Banca Națională știa despre furturile din cele trei bănci, dar că i-a lipsit cadrul legislativ care să-i permită să intervină. BNM ar fi transmis avertismentele sale premierului Leancă și Consiliului Național de Stabilitate Economică, însă aceste semnale au fost ignorate și abia în noiembrie 2014 Guvernul a reușit să adopte, prin asumarea răspunderii în Parlament, un pachet de legi prin care BNM a putut să instituie o administrație directă la cele trei bănci.

Întrebarea logică pe care ne-o punem este: de ce a tăcut Drăguțanu dacă știa, simțea cu intuiția și competența sa de specialist, despre hoție? N-a avut mecanisme legale, așa cum afirmă el, OK, dar onestitatea l-ar fi obligat să facă măcar o declarație de presă, să dea alarma, să demisioneze – ultima soluție! -, pentru a nu-și asocia numele cu jaful ce se desfășura sub ochii săi. Tăcerea, pasivitatea, inactivitatea îl fac complice. Nu împingem supozițiile mai departe, deși alții ar putea s-o facă.

O altă probă a efectelor pe care le produce transparența este aducerea în atenția publică a cazului cafenelei „Guguță” din Grădina publică „Ștefan cel Mare”, unde firma „Finpar Invest” ține cu tot dinadinsul să construiască, sfidând bunul-simț și toate normele legale, un hotel gigant de 13 etaje, cu piscină, parcări, săli de fitness, restaurante etc. Doar protestele energice ale societății civile, ampla mediatizare în presă au obligat Consiliul Municipal Chișinău să pună subiectul pe ordinea dezbaterilor care nu mai suportă amânare și să încerce să recupereze în justiție terenul cedat firmei respective. Iar primarul Dorin Chirtoacă, prin felul hotărât cu care s-a pronunțat împotriva construirii unui hotel lângă Aleea Clasicilor, sperăm să-și facă din protejarea acesteia un punct important din programul său electoral.

Concluzia pe care o putem trage, analizând aceste evoluții, este una singură: transparența este garanția statului de drept, transparența este salvatoarea democrației. Întunericul se teme de lumină. Afacerile tenebroase, sistemul ticăloșit pot fi distruse prin expunerea lor în fața judecății publice. E o luptă grea, e un război de uzură, în care orice palmă de teren cucerit înseamnă o victorie. Chiar dacă mereu provizorie.