Proteste de Florii

Contre-jour

Cititori de ziare

În drumul meu spre PMAN, la protest, am văzut doi cititori de ziare, lucru mai rar pe care îl remarc atunci când mă deplasez spre centrul urbei. Lumea în general vorbește la telefon. Din zece oameni pe care îi întâlnesc de acasă până la stația de troleibuz sau maxi-taxi, șapte nu-și dezlipesc telefonul de ureche. Vorba vecinei de la etajul patru, scara mea: „Înainte puteai să deosebești nebunii pentru că vorbeau și gesticulau singuri. Acum toți vorbesc la mobil și nu știi care e nebun și care nu, ca să te ferești de el”.

Cei doi citeau Ziarul NAȚIONAL, acolo unde scriu - unul îl desfăcuse în stație, celălalt chiar în troleibuz, pe scaunul din fața mea. Și cum și în PMAN, unde am ajuns după o raită prin parcul Catedralei, am văzut o cititoare tot cu Ziarul NAȚIONAL în mână, m-am oprit și m-am uitat ușor indiscret în direcția ei. O colegă a ei de alături, remarcându-mi privirea, mi-a spus: „Vă citim, domnule Gârneț, vă citim”. I-am mulțumit printr-un gest, oarecum jenat, și am plecat, iar pe drum m-am gândit: sper să fie și cu folos.

Și tot despre presă. În parcul Catedralei doi tineri m-au acostat ca să-mi dea un ziar nou, „Cronica”, primul număr. Un săptămânal, color, cu vedete și autori desenați în șarje prietenești (stilul Sergiu Puică). Preț piperat, 10 sau 15 lei. Tirajul - 45 de mii de exemplare. Oho! Într-o țară în care ziare cu tradiție nu scot mai mult de 5-10 mii de exemplare (caz rarisim), un start spectaculos ca acesta mărturisește o mare ambiție și niște finanțatori foarte hotărâți.

- Dar cine vă sponsorizează?

- Nu știm, noi îl vindem.

- Dar nu vă interesează ce vindeți?

- Ei, Dvs. știți cum se fac lucrurile în Basarabia, poate se va afla.

- Sau poate nu, le replic eu și mă îndrept către freamătul mulțimii din piață.

Chipuri la protest

Cu domnul compozitor am discutat despre numărul participanților la protest. El crede că au fost între zece și cincisprezece mii, dar știe din telefoanele pe care le-a primit că lumea a fost împiedicată să ajungă la miting. Cunoștința mea, compozitorul, nu s-a prins în cordonul de manifestanți care a încercuit Guvernul, într-un fel de tandră îmbrățișare – glumește el – efortul l-ar fi obosit și, de fapt, i se pare și zadarnic. Oricum e mai multă poliție decât manifestanți și nu reușim nici măcar să-i intimidăm. De ce n-au venit tinerii la protest? Doar oameni în vârstă și adulți împovărați de necazuri și de grijile vieții. Mi-a spus cineva că la Buiucani, Dendrariul e inundat de tineri care petrec, ascultă muzică, bat mingea, joacă badminton… „Dar mai ales citesc. Citesc pe rupte. E o adevărată molimă în Moldova!”, îl întrerup eu, încercând să-i îndulcesc un pic amărăciunea. Compozitorul zâmbește. Ei, dacă ar citi! Ei se distrează. Chiar nu le pasă ce se întâmplă sau vor cu toții să plece de aici?

Ce facem la prezidențiale? E o instituție, poate ultima, pentru care trebuie să dăm o luptă în R. Moldova. Atunci, în toamnă, dacă vom mai avea alegeri și Curtea Constituțională nu-și va schimba decizia, se va vedea câți suntem cei care într-adevăr ne împotrivim acestui regim oligarhic… Sper ca unioniștii să nu vină cu candidatul lor, care nu are nicio șansă. Dar nici nu i-am prea văzut astăzi la protest. Cum sper ca și cei din Platforma „DA” să nu o pizmuiască pe Maia Sandu, pentru că stă mai bine în sondaje… Oricum, ei, platformiștii, poartă greul acestor proteste, care se fac, iată, de mai mult de un an de zile. E foarte complicat să organizezi și să solidarizezi lumea la noi. Dincolo de pretențiile pe care le am față de băieții din Platforma „DA” (uneori mai exagerează, mai greșesc), vă spun: să organizezi proteste, să menții flacăra lor de atâta timp, e o ispravă de tot respectul! Nu știu unde-am fi fost, dacă nu mobilizau ei oamenii în stradă…

Cu poetul doar ne-am salutat. Era prins într-o discuție, înconjurat de manifestanți care-l ascultau, așa că nu i-am spus că mi-a plăcut poemul selectat din poezia lui Dinescu („Grâu păzit de maci”), pe care l-a recitat expresiv în emisiunea de la Jurnal TV – „Poetul dacă doarme netulburat în flori/ treziți-l voi prieteni căci vin secerători/ cu palme înroșite ascunse printre maci,/ dacă eu tac tu mâine n-ai niciun drept să taci”.

Revoluționarul, lider al Platformei „DA”, era sceptic, chiar dacă încerca să-și acopere decepția cu glume. Domnule, nu putem miza pe provincie în condițiile noastre, mai ales când acesta – „gangsterul pitic” –, speriat de moarte, dă ordin să fie blocat sau cumpărat tot transportul public. Trebuie să ne concentrăm pe mobilizarea oamenilor din Chișinău, care oricum sunt mai informați și mai ușor de convins, teoretic… Suntem 800 000 în Chișinău, dacă ar veni măcar 5% din aceștia, am avea un miting de 40 de mii de oameni. Cu această mulțime mai poți face presiuni. Și tot el, revoluționarul: e nevoie de o echipă de sacrificiu. Replica mea: da, dar cine se sacrifică și cine îi alege pe cei sacrificați? Mi se pare un termen periculos pe un teren deloc pregătit, cum e R. Moldova. Revoluționarul îmi explică: Nu, păi alegerea, înscrierea în echipa de sacrificiu – nu interpreta termenul chiar ad litteram, e o metaforă de la începuturile romantice ale revoluției – va fi benevolă, va fi alegerea fiecăruia. Trebuie să emanăm noi, ca mulțime, noi, ca popor, acel număr de conștiințe care să ardă ca o flacără. Numai așa pot fi schimbate lucrurile…

La despărțire, Revoluționarul mă salută, ducându-și mâna cu panglică tricolor la pălăria sa inconfundabilă, cu boruri mari.

Protestul pe Net

Ajung acasă într-un troleibuz încărcat cu flori – miroase puternic a liliac. Suntem totuși în ziua de Florii. Am urcat spre Ciocana la stația de pe Mihai Viteazul. De unde vin femeile acestea cu buchete mari de flori, că nu le-am văzut în piață?...

Pe Internet citesc și alte relatări despre continuarea protestului. Ciocniri între protestatari și poliție pe strada Bulgară, colț cu Ștefan cel Mare, acolo unde e „bârlogul” lui Vladimir Plahotniuc. Poliția a folosit spray-uri lacrimogene, câțiva protestatari și polițiști au avut de suferit. Câteva poze, unele de la înălțime, făcute la Global Business Center – sediul firmelor lui Plahotniuc, oligarhul subteran, invizibil, dar omnipotent. Foarte multă poliție. Sigur, era bine ca protestul de astăzi să se fi terminat pașnic, fără incidente. E o condiție esențială pentru ca lucrurile să intre pe un făgaș mai bun. Dar totuși e stranie această mobilizare a forțelor de ordine în apărarea firmelor private ale lui Plahotniuc. Așa cum a remarcat cineva, nici clădirea Guvernului n-a fost atât de păzită.

Alte poze cu autobuze care au rămas în garaje sau cu maxi-taxiuri încolonate în piațeta de lângă Megapolis Mall. Apeluri disperate, oameni pesimiști alertați: „Fraților, e prăpăd! Voi nu vedeți că trăim ca în Coreea de Nord? Trebuie de plecat cât mai departe din țara proștilor. Votați-i mai departe pe cei care vă batjocoresc!”.

Un tur de orizont pe la televiziunea de știri a lui Plahotniuc, care manipulează în stilu-i cunoscut. Nu-l văd pe infatigabilul Cristi Tabără, dar cu siguranță va avea program intens și foarte convingător și în această seară. Ce dezamăgire cu acest om instruit, care altădată făcea nuanțate și simțite prezentări de carte. A semnalat și cartea mea – „Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate” – într-o emisiune TV, avându-i drept invitați pe regretata Magdalena Boiangiu și pe Adrian Cioroianu. Ce ironie! Să ajungă Cristi să manipuleze rotund și bonom în Basarabia...

Șeful IGP, Alexandru Pânzari, anunță că a fost pornit un dosar penal „pentru organizarea și conducerea dezordinilor în masă”. Deocamdată a fost arestat un tânăr, dar Pânzari nu exclude că vor fi și alte rețineri. Cei care vor fi găsiți vinovați, spune șeful poliției, riscă până la 8 ani închisoare. Șeful IGP spune că 14 polițiști au avut de suferit în altercațiile cu protestatarii, iar 4 au ajuns în spital după ce-au fost loviți cu pietre.

Chiril Moțpan, unul dintre liderii manifestanților, face un rezumat al zilei: „Din păcate, chișinăuenii au ales să stea acasă. Poliția se plânge că a fost lovită cu câteva pietre și mai multe ouă, dar pentru asta sunteți plătiți, domnilor!” Moțpan, fost angajat la Ministerul de Interne, își îndeamnă colegii din instituție: „Treceți de partea poporului și veți primi flori. Mai ales că azi sunt Floriile”.

Plahotniuc probabil jubilează. A blocat țara, a interzis transportul și liderii Platformei n-au reușit să adune suficientă lume pentru a-și clama victoria și a-și pune în valoare capacitățile organizatorice. Numai că este o jubilație falsă și lașă. Prin aceste mici coțcării, sabotaje, dezinformări și acte de corupție răspândite peste tot – de la primarul orașului, care nu-și bate capul ca transportul public, într-o zi de duminică, să funcționeze la parametri normali, până la șefii de partide care i-au raportat din timp că vor sărbători cu evlavie startul Sfintelor Sărbători – oligarhul nu face decât să amâne un deznodământ care nu-i poate fi favorabil. Pentru că prin aceste manipulări, care închid temporar supapele protestului, el nu poate să afle – nici măcar el! – numărul adevărat al celor care-l urăsc, al celor care-l vor debarcat.

Pe de altă parte, nici protestatarii nu știu ce crede și ce face de fapt Plahotniuc. Numele lui e doar un semn cabalistic, figura lui cu maxilarul masiv și tunsoarea scurtă – o hologramă horror în „pampasul” basarabean. Parcă suntem într-un roman sud-american cu puternice irizații de realism magic. Dar poate Plahotniuc nici nu există, pentru că nimeni nu-l vede nici la televizor, nici la partid, și nici nu face declarații publice?… Are niște androizi, niște păpuși cu funcții care vorbesc pentru el. Nu cumva ne-a părăsit? S-ar putea să nu fie doar o glumă zvonul că s-a refugiat în Elveția și respiră aerul burghez al unei țări care-și trăiește liniștită bătrânețile.
În orice caz, sună ca o recomandare înțeleaptă.