Jurnalul zilelor de trec: Chișinău, ai și Festival de Jazz, nu doar petreceri de garaj

Contre-jour

Dacă vreți o insulă de libertate și comunicare în Chișinău, ar fi trebuit sau va trebui să mergeți la Festivalul de Ethno Jazz, organizat de formația „Trigon” și de liderul său Anatol Ștefăneț, festival ajuns la a 15-a ediție. Este un fenomen aproape incredibil, dacă te gândești la improvizația și instabilitatea basarabeană. Dacă vreți o metaforă, Festivalul de Ethno Jazz de la Chișinău e un diamant – unul din puținele! - într-un smârc infect. Anatol Ștefăneț și echipa sa merită tot respectul și admirația noastră, pentru că arcușul său magic ar fi putut să-și clădească un destin mai bun în altă parte. Măcar și în România, unde este cunoscut și apreciat. Prea mulți intelectuali și artiști din R. Moldova au ales să plece în locuri mai fericite, decât să-și irosească viața într-o provincie ce nu le oferă șanse de afirmare profesională și nici măcar o viață normală și demnă.

Anatol Ștefăneț a concertat pe mai multe meridiane, dar nu a părăsit Moldova, a preferat să rămână aici și să construiască, ajutat de un staff tehnic în frunte cu soția sa, Natalia Ștefăneț, un festival care a devenit o emblemă a culturii române moderne din Moldova. Și nu este singurul cuplu de manageri culturali, dacă mă gândesc și la Virgiliu Mărgineanu și Leontina Vatamanu – creatorii Festivalului Internațional de Film Documentar „Cronograf”, care a înregistrat, tot așa, o remarcabilă continuitate - 13 ani.

Frumoasa sală a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău a găzduit, în intervalul 15-18 septembrie, opt concerte ale unor formații care adună muzicieni de pe întreg globul, din America până în Mongolia. Evenimentul a avut o deschidere construită după un tipic cunoscut: intră Ștefăneț pe scenă, vorbește calm, meditativ, cu pauze, enumeră sponsorii festivalului și invită ca prim vorbitor pe ministrul Culturii Monica Babuc. Doamna ministru, însuflețită și radioasă, a spus că se bucură pentru această aniversare – 15 ani! –, pe care o leagă de sfertul de veac de independență a R. Moldova și face cunoscută o listă mai lungă a celor care, alături de Ștefăneț și formația sa, au dat consistență, prestanță și durată acestui proiect. Apoi a vorbit Ambasadorul Statelor Unite, James D. Pettit, care a citit un mesaj în română cu emoție și responsabilitate pentru un teritoriu în care se vorbește, a aflat și domnia sa, limba română.

Ulterior, a preluat frâiele moderatorul permanent al festivalului, criticul muzical, poetul și diplomatul Virgil Mihaiu, care a făcut prezentarea primului grup în evoluție. „Chico Freeman Exotica Trio” - o formație în care pedigree-ul muzical și prietenia cu marile vedete ale jazz-ului, cum este George Freeman Sr., tatăl lui Chico, Luis Armstrong și Miles Davis, i-au molipsit de talent. Jazz-ul clasic, de mare școală, a dat sclipire acestei prime intervenții muzicale la festival, în care saxofonul lui Chico Freeman, violoncelul lui Svante Henryson (cu o înfățișare de călugăr din Nord) și tobele – de fapt, un întreg ansamblu de percuție exotică, a lui Reto Weber – au antrenat și copleșit întreaga sală. Un nivel de interpretare și prestanță greu de atins și menținut pentru toți cei ce urmau să apară în festival…

Alte memorabile compoziții, condimentate cu multă culoare locală, a oferit „Violons Barbares” – un grup reunind artiști din Franța, Bulgaria și Mongolia (excepțională, inimitabilă vocea jazz-manului asiatic – Dandarvaanchig Enkhjargal – poliglotul Virgiil Mihaiu a reușit să rostească fluent și acest nume!). A fost ca un periplu în care distanțele mari din Mongolia, așa cum menționa inspirat metaforicul Virgil Mihaiu, se măsoară în cântece, în leagănul ritmat al cămilelor și cailor de stepă. Bulgarul a reușit să se impună și în postură de moderator și animator, vorbind și puțin românește, și anunțând de fiecare dată că de fapt am ascultat un nou „cântec de dragoste”, spre deliciul publicului care prinsese trucul și reacționa conform așteptărilor muzicienilor…

Ultima seară, din 17 septembrie, i-a adus în scenă pe inimitabilii „Trigon”, cu Anatol Ștefăneț și Vali Boghean în mare vervă, iar pentru că Ștefăneț este un generos constructor de destine și festivaluri, a făcut loc în programul rezervat formației sale și unor colective din Basarabia și România: „Arcuș Trio” și „Kaiser Band”, ambele cu evoluții excelente, de mare viitor.

Ultimul acord al festivalului a fost cvintetul italian Maurizio Geri Swingtet. O echipă sudată din foarte draga inimii noastre Toscana. Polivalent, chitarist și vocal, Maurizio Geri a oferit piese care au încântat publicul, făcându-l să reacționeze cu multă simpatie și participare. Insolită partitura acordeonului și clarinetului, ale căror triluri descriau un peisaj cu chiparoși și coline însorite. Iar piesa finală a festivalului a fost una cu o încărcătură simbolică deosebită: „Acorduri toscane pentru Europa de Est”.

Ca o observație generală, trebuie spus că paleta componistică bogată și stilistica muzicală variată – uneori exotică – rămân principalele atuuri ale Festivalului Etno Jazz Chișinău, care reușește să smulgă, pentru câteva zile, de pe fruntea R. Moldova umilitoarea etichetă de stat din care s-a furat un miliard de dolari de către cei ce ar fi trebuit, de fapt, să apere și să înmulțească avuția poporului.

După fiecare evoluție, artiștilor le erau oferite celebrele deja picturi în vin ale lui Vasile Botnaru (Ștefăneț insista și spunea „Butnaru” – dar publicul a înțeles demult că e o provocare artistică) și vinuri de la celebrele crame „Bostavan”. Cine ar refuza asemenea cadouri?

În pauza concertului din prima seară, cineva cu care discutasem înainte despre mirosul pestilențial din orașul de pe Bâc, a exclamat jubilator: „Ei, uite, Chișinăul are și Festival de Jazz, nu numai beții de garaj!”

***

Filmul cu beția primarului Dorin Chirtoacă și a subordonaților săi din garajul Primăriei (subordonați și în afara garajului – să nu fiu înțeles greșit…) a dezvăluit o dată în plus constituția șubredă a celui care, în mod aproape inexplicabil, tronează în Chișinău de trei mandate, speculând buna-credință și angoasele electoratului proeuropean. Omul, deși tânăr, e sumar instruit și destul de primitiv și vulgar în manifestațiile sale, cu sau fără voia sa surprinse pe video (petrecerea din garaj i-a făcut o vădită plăcere, edilul s-a lăsat filmat copios, mai și dând indicații de „regie”), iar unionismul pe care îl afișează conjunctural, luându-se cumătru cu „EBA” (Elena Băsescu) și transportând ulcele cu pământ basarabean peste Prut, este o butaforie în care nu crede nici el. Mult mai convingător a fost Chirtoacă fredonând refrenele formației putiniste Любэ („Liubă”), cu versuri de genul: „Давай за них, давай за нас,/ И за Сибирь и за Кавказ!// Давай за вaс, давай за нас/ И за десант, и за спецназ!” ș.a.

Desigur, poți să sari în apărarea primarului, așa cum au încercat unii să o facă, pretinzând că petrecerea sa a fost o chestiune privată și că, la urma urmei, nu e mare noutate că în Moldova se bea: într-un clasament al consumatorilor de alcool am ocupa „onorantul” loc doi în lume. Dar nu beția cetățeanului D. Chirtoacă este în cauză, ci calitatea sa de politician, de persoană publică. Spectacolul bahic la care s-a dedat, alături de servilii săi subalterni, îi compromite funcția de primar și valorile pe care le clamează circumstanțial.

Dorin Chirtoacă nu are dreptul să se comporte ca „Serioja de la Durlești”, pentru că în spatele său sunt sute de mii de votanți care i-au încredințat misiunea de a face din Chișinău o capitală europeană. Iar supărarea de acum a multora dintre noi se leagă de faptul că promisiunile primarului, făcute în acești ani, au rămas la faza sloganelor electorale.

Ministerul Mediului, condus de liberalul Valeriu Munteanu (colegul de partid al lui Dorin Chirtoacă), a constituit o echipă care își propune să identifice sursa „putorii” din oraș. Le dorim succes și să reușească chiar mai mult: să miroase a trandafir în metropola de pe Bâc. Cred însă, preluând vorba unui personaj al lui Tarkovski – doctorul Gribaryan, din „Solaris” –, că mirosul insuportabil din Chișinău e mai curând o… problemă de conștiință (vă amintiți: „Крис, я думаю что тут что-то с совестью!”)…

Dincolo de vârsta sa mereu imatură, mă mai întreb ce model livrează tinerilor primarul de Chișinău, „unionistul” Chirtoacă, care se lasă filmat beat, jucându-se, infantil, cu furtunul de apă și fredonând șlagăre rusești militariste – o ideologie pe care altfel o combate, cu sau fără treabă, încercând să-și ascundă lipsa de viziune și eficacitate ca primar în spatele unor conspirații ale rușilor („mâna Moscovei!”). În mod normal, în orice capitală europeană, un primar surprins în asemenea situații descalificante, stânjenitoare, și-ar da demisia. Și nu ar încerca să submineze un referendum prin care oamenii ar avea posibilitatea să-i aprecieze „prestația artistică” din garaj.

Și á propos de Festivalul de Etno Jazz cu care am început acest articol: municipalitatea este unul dintre sponsorii evenimentului și e foarte bine că se implică, dar nu l-am văzut pe Dorin Chirtoacă să vină la concertele Festivalului. Nici ca primar, nici ca cetățean.