De ce plânge un judecător?

Contre-jour

R. Moldova a văzut multe de-a lungul independenței sale. Selectez, aproape aleatoriu, din cronicile ultimilor 6-7 ani.

Am avut un prim-ministru care și-a amenințat cetățenii cu mitraliera (Zinaida Greceanîi), dar n-a pățit nimic, n-a fost luată la întrebări, ci este mesagerul nostru emblematic în vizitele sale la Moscova și portdrapel al ideii socialiste. Am avut (avem) un președinte care a strigat în fața ambasadorilor străini că este amenințat (Nicolae Timofti), și ne-am închipuit că gata, mafia șantajului se va cuminți. Plahotniuc însă a rămas la butoane, iar după o glorioasă vizită în Statele Unite se spune că a fost delegat să păstreze stabilitatea și cursul proeuropean al R. Moldova.

Am avut un ministru și nu oricare, ci al Culturii (Boris Focșa), care a fost prins beat la volan, filmat, interogat de poliție. Întâmplarea cred că nu i-a rămas în memorie nici măcar ca un vis urât. A fost ținut în funcție până când protectorii săi din PD au admis că este mai bine să se retragă după ce și-a garantat continuitatea la șefia unui teatru devenit un fief de familie.

Am avut (mai avem) o parlamentară liberală care s-a zdrelit la genunchi chiar în ziua în care trebuia învestit un guvern pentru a salva relația cu FMI. Astăzi, distinsa doamnă (Alina Zotea) a pledat convingător pentru declararea zilei de 1 iunie drept zi liberă, câștigând simpatia mamelor votante.

Renato Usatîi, un aspirant la conducerea statului moldovean, are 16 dosare penale pe numele său, dar nu-și bate capul cu asta: zboară frecvent la Moscova, promite să facă dezvăluiri devastatoare despre un politician influent și plasează reportaje video din aeroporturi, asigurându-și fanii că se va întoarce curând pentru a se ocupa, eventual, și de problemele urbei care l-a ales primar.

Dar cazul cel mai bizar e cel al edilului de Orhei, Ilan Șor, care a recunoscut că a umblat la vistieria unor bănci – este personajul-cheie în afacerea cu miliardul furat –, dar conduce liniștit vatra răzășească din inima Codrilor și ne arată în sporadice conferințe de presă cu translatori tot felul de grafice colorate în care și-a pictat procentele cu bani furați... „De alții”, zice el.

Și așa ajungem la justiție – spectatoarea (dez)implicată a telenovelei moldovenești. Ultimul hit produs de această „formație” este bocetul în fața camerelor de luat vederi al unei judecătoare, amenințată cu un proces penal. Domnica Manole declară că este victima unei răfuieli, pentru că a manifestat independență, criticând de multe ori sistemul corupt în care este nevoită să activeze. Șocul acestui episod este că justiția moldoveană – o castă feroce, care își apără teritoriul și personajele (găsești printre ele și indivizi teleportați direct din „iad”, acolo unde i-au judecat pe tinerii protestatari de la 7 aprilie) – s-a fisurat.

Lacrimile Domnicăi Manole, izvorâte dintr-un profund sentiment de nedreptate și umilință în fața revelației că a fost trădată de colegii săi din CSM – „organism care apără alte interese decât pe cele ale judecătorilor” –, au puterea unui avertisment. Am înregistrat deocamdată câteva solidarizări, puține, din partea confraților doamnei Manole, precum și un apel de susținere trimis de magistrații din România, ceea ce înseamnă că jungla justiției basarabene este văzută și evaluată și din exterior.

Nu știm dacă revolta Domnicăi Manole sau jertfa ei, așa cum se anunță, va fi momentul declanșator al unui cutremur în justiție. Dar să fixăm această secvență pentru epoca luminoasă când, să sperăm, vom vorbi despre statul capturat la timpul trecut. Ceea ce au înregistrat basarabenii deocamdată este că într-o lume a suferinței și nedreptății flagrante uneori plâng și judecătorii.