Valeriu Streleț: „Cetățenii trebuiesc motivați să vorbească limba română”
1003
gov.md Prim-ministrul Valeriu Streleț consideră importantă conjugarea eforturilor Guvernului, mediilor academice, comunității pedagogice pentru a promova instrumentele motivaționale necesare care să-i facă pe cetățenii Republicii Moldova să vorbească, să păstreze şi să promoveze limba română.
„Este o grijă deopotrivă a tuturor celor implicați în studierea și promovarea ei. Credem că în această operă de readucere definitivă acasă a limbii române un loc deosebit revine Centrului Național de Terminologie, care ar trebui să fie în cadrul Academiei și în urma unor transformări, ameliorări și restructurări, își va aduce din plin contribuția la redresarea situației lingvistice din Republica Moldova”, a spus premierul în cadrul ședinţei festive a Adunării Generale a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, consacrată sărbătorii naţionale „Limba Noastră cea Română”, care s-a desfășurat la Chișinău.
Şeful Executivului a subliniat că această sărbătoare este un bun prilej pentru a face totaluri, dar și o ocazie potrivită pentru a identifica erorile ce marchează procesul de readucere a limbii române în capul mesei.
La ședința festivă au participat academicieni, oameni de cultură, dar şi alte personalități marcante ale Republicii Moldova.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















