Utilizare INEDITĂ a albinelor, la Roma. Unde sunt folosite
2586
sursa: google.ro Apicultorii şi carabinierii italieni au lansat un nou proiect la Roma care vizează folosirea albinelor pentru a înţelege mai bine şi a controla poluarea aerului în capitala italiană, relata vineri AFP, preluată de Agerpres.
În jur de 15 stupi au fost instalaţi pe acoperişul imobilului în care se află Federaţia italiană a apicultorilor (FAI), în plin centrul capitalei italiene.
„Este un stup urban experimental care ne foloseşte la colectarea de date de interes ştiinţific, precum, de exemplu, realizarea unui plan al biodiversităţii vegetale a Romei - cel mai bogat oraş al Europei din acest punct de vedere - având prin urmare un număr enorm de flori disponibile pentru albine”, a explicat pentru AFP Raffaele Cirone, preşedinte al FAI.
„Însă studiem de asemenea şi efectele nedorite ale faptului că ne aflăm în centrul unui mare oraş”, căutând eventuale reziduuri nocive de particule fine (PM10 şi 2,5), metale grele, dar şi microplastice, a adăugat Cirone.
La 30 de metri înălţime, la câţiva paşi de stupi, o serie de instrumente măsoară conţinutul de particule fine ale aerului. „Oamenii de ştiinţă vor putea astfel să înţeleagă mai bine mişcările acestor particule, dacă şi cât urcă ele de la sol până coboară din nou”, a explicat apicultorul.
Pentru a ajunge la aceste rezultate, oamenii de ştiinţă vor confrunta măsurătorile instrumentelor cu mierea produsă în stupi.
„Vom preleva periodic mierea din stupi care este supusă unor analize foarte specializate”, a precizat Cirone.
În total, o duzină de acoperişuri din centrul oraşului vor găzdui stupi şi instrumente de măsură, printre care şi sediul carabinierilor silvici.
Obiectivul este de a ajunge la „20 de stupi care vor servi la bio-monitorizarea de mediu a Romei”, a explicat generalul de carabinieri Davide De Laurentis, calificând albinele drept „santinele ale naturii”.
Iniţiativa ar putea fi aplicată şi în alte mari oraşe italiene care se confruntă cu probleme de poluare, a dat asigurări ofiţerul.
16.01.2019
18:20
24.10.2018
08:02
08.07.2018
19:01
06.05.2018
16:25
04.04.2018
19:40
02.03.2018
18:05
25.02.2018
13:30
22.02.2018
16:02
16.02.2018
10:15
09.02.2018
07:30
19.01.2018
18:00
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















