UTIL // Dacă respecţi aceste reguli, poţi mânca de Paşte fără grija indigestiei
2062
Sursa: ziarulring.ro De sărbătorile Pascale, masa tradiţională va abunda în preparate foarte calorice şi nu tocmai uşor de digerat. De aceea, este indicat să nu faceţi excese şi să respectaţi cu stricteţe câteva reguli ce vă vor feri de indigestie sau alte probleme de sănătate.
Carne de miel şi ouă, cu măsură
Oricât de gustoasă ar fi friptura de miel, nu trebuie să uitaţi nicio clipă că este o carne grasă pe care organismul o digeră foarte greu. De aceea nu trebuie să vă îmbuibaţi pentru că veţi face indigestie. Cine nu mănâncă miel poate prepara, pentru masa de Paşte, sarmale de pui sau vită, în foi de viţă.
Nu este obligatoriu să şi mâncăm toate ouăle pe care le-am ciocnit la masa de Paşti. Ideal este să ne oprim la maximum două ouă pe zi dacă ne dorim să nu avem probleme cu digestia.
De asemenea, este contraindicat şi excesul de alcool, în special pentru persoanele care suferă de boli digestive sau hepatice.
Atenţie la dulciuri!
Un alt factor ce favorizează apariţia indigestiei este şi graba. Nu înghiţiţi pe nemestecate cantităţi mari de mâncare pentru că problemele digestive nu vor întârzia să apară. De asemenea, nu abuzaţi de alcool şi cafea şi nici nu exageraţi cu fumatul.
La fel, în aceste zile de sărbătoare nu uitaţi să mâncaţi şi fructe şi legume. În plus, este foarte important să faceţi, zilnic, o plimbare în aer liber. Şi, nu în ultimul rând, doar o treime din toate alimentele pe care le mâncaţi trebuie să fie carne, iar două treimi să fie legume crude, salate.
Dulciurile trebuie să le mâncaţi dimineaţa sau la ora 16-17, în niciun caz, aşa cum obişnuim aproape toţi, la desert, la sfârşitul mesei.
Leacuri care te „dreg” dacă ai făcut indigestie
- 1/4 ceaşcă de suc de aloe, dimineaţa şi seara
- infuzie din rădăcină de ghimbir (un vârf de linguriţă la 150 ml apă)
- beţi sucul unei lămâi diluat în 1/2 pahar de apă îndulcită
Sursa: ziarulring.ro
16.01.2019
19:03
16.04.2017
18:30
16.04.2017
14:31
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare

















