UTIL // Câteva metode ca rufele tale albe să fie imaculate
3490
sursa: eva.ro Îți plac foarte mult hainele albe, dar nu le poți purta prea mult pentru că se îngălbenesc sau devin gri? Rufele albe sunt foarte pretențioase, iar dacă nu știi cum să le speli corect, își pierd rapid strălucirea.
Descoperă câteva soluții inedite, recomandate de brightside.me, care te vor ajuta să menții textilele albe într-o formă impecabilă cât mai mult timp.
Îndepărtează petele dificile
Toarnă doi litri de apă într-o oală mare și pune-o la fiert. Adaugă o lingură cu sare în apa fierbinte. Stoarce trei lămâi și pune sucul obținut în apă, împreună cu 1/4 cană cu detergent pudră. Lasă-ți rufele albe la înmuiat în acest amestec timp de 40 de minute, apoi clătește cu apă curată de două sau trei ori. Este o metodă eficientă de a scăpa de petele de transpirație de la subraț sau de pe gulerele cămășilor.
Albește cămășile
Pune o lingură cu bicarbonat de sodiu direct pe zona pătată. Taie o lămâie pe jumătate și freacă cu partea tăiată locul petei. Lasă să acționeze timp de 15 minute, apoi spală hainele ca de obicei. Poți să faci și un amestec din bicarbonat de sodiu și zeamă de lămâie, cu care să freci zonele afectate de pete.
Înălbitor universal
Taie două lămâi în felii și pune-le într-un lighean cu apă fierbinte. Pune rufele albe în apa din lighean și lasă-le la înmuiat timp de 40 de minute. După ce au stat la înmuiat, pune-le în mașina de spălat și spală-le așa cum o faci de obicei. Lămâia este un înălbitor natural foarte eficient, care nu afectează structura fibrelor textile.
Spală hainele delicate
Amestecă 1/4 detergent de rufe cu 1/4 cană cu apă oxigenată și adaugă în doi litri de apă caldă. Înmoaie rufele albe timp de 30 de minute în soluția obținută, apoi clătește bine. Nu uita că pentru a-ți păstra hainele într-o formă cât mai bună este necesar să alegi cu grijă detergentul de rufe. Această rețetă este potrivită pentru lână și alte materiale delicate.
Soluție concentrată pentru curățare
Adaugă 1/4 cană cu apă oxigenată și patru picături de amoniac în doi litri de apă. Lasă-ți hainele la înmuiat în această soluție timp de zece minute, apoi clătește-le bine. Este o soluție concentrată și foarte eficientă, dar se potrivește materialelor textile rezistente. Este necesar să porți mănuși atunci când o folosești.
Balsam de rufe natural
Înmoaie hainele albe timp de 40 de minute într-o soluție obținută prin amestecarea unui litru de apă cu jumătate de cană cu oțet alb. Dacă vrei să scapi de petele galbene de transpirație, toarnă oțet peste pată și freacă apoi pata cu săpun. Oțetul albește hainele, dar este și un balsam natural pentru rufele tale, îmbunătățindu-le textura.
Albește lenjeria de pat
Pune lenjeria de pat albă într-o găleată cu lapte acru și las-o la înmuiat timp de două ore. Clătește-o și spal-o ca de obicei. Poți repeta procesul de înmuiere dacă este necesar. Această metodă te va ajuta să menții lenjeria de pat ca nouă cât mai mult timp, dar îi va oferi și o textură plăcută la atingere.
Sursa: eva.ro
17.10.2018
08:02
2338
UTIL // Ce să faceți ca să aveți rufe mai albe după SPĂLAT
03.09.2016
13:30
2493
Cum să-ţi albeşti dinţii în mai puţin de două minute – EFECTELE sunt garantate!
12.02.2015
00:30
2457
Ai dinții îngălbeniți? Uite ce poți folosi pentru albire!
08.05.2026
22:55
262
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
248
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
234
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
348
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
350
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
372
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
361
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
340
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
487
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
22:55
248
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
231
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
224
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
338
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
341
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
363
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
352
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
335
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
481
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
470
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
401
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
388
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
375
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
467
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
447
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
08.05.2026
16:12
436
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Ciprului, în prima vizită bilaterală a unui șef de stat cipriot în Republica Moldova
08.05.2026
16:05
439
Maia Sandu obține promisiunea Kajei Kallas de a dubla sprijinul UE pentru securitatea și parcursul european al Moldovei
08.05.2026
16:02
522
Fost șef din Primăria Chișinău și compliceul său, 7 și 8 ani de închisoare pentru escrocherie cu achiziții publice fictive
08.05.2026
15:50
427
Ministerul Energiei cheamă companiile la un webinar OPEM despre piețele de energie electrică pe termen scurt din Republica Moldova
08.05.2026
15:43
413
Decada valorilor general‑umane, lansată în școlile din Moldova pentru promovarea educației civice și a parcursului european
08.05.2026
15:38
535
Moldova reevaluează zăcămintele de petrol și gaze din sudul țării pentru a extinde exploatarea și securitatea energetică
08.05.2026
15:00
442
Șoferiță din Chișinău, condamnată la închisoare după ce a condus băută și a provocat un accident rutier
08.05.2026
14:20
503
Cod galben de ploi puternice, 09–10 mai 2026
08.05.2026
13:04
440
Moldova, la masa marilor decizii privind finanțarea transportului rezilient la summitul ITF de la Leipzig
477
Traficant de femei dintr-un grup criminal organizat, condamnat la 12 ani de închisoare pentru exploatarea moldovencelor în Spania
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














