Un spectacol - carte de vizită pentru Eugen Cioclea
4460
Teatru // Spectacolul poetic: un mijloc de a populariza poezia şi de a o aduce mai aproape de public
Actorul Andrei Sochircă practică un gen de artă teatrală mai rar întâlnită astăzi pe scenele teatrelor din Chişinău. În ultimii ani, Domnia Sa a jucat mai multe monospectacole poetice pe versurile unor poeţi cum ar fi George Topârceanu, Ion Minulescu sau poeţi interbelici din Transnistria. Întrucât a devenit o tradiţie ca în ultimii ani să-şi sărbătorească ziua de naştere jucând spectacole, anul acesta l-am găsit pe scena teatrului de la Casa Actorului, prezentând „Numitorul comun” pentru Concursul-recital „Valeriu Cupcea”, spectacol în care a adunat şi a regizat cele mai reprezentative poezii din creaţia regretatului poet Eugen Cioclea.
Trei spectacole marca Eugen Cioclea
Deşi montase până acum două monospectacole pe versurile poetului Eugen Cioclea, „erau încă foarte multe poezii pe care nimeni nu le auzise niciodată”, mărturiseşte actorul Andrei Sochircă, iar lumea îl întreba de ce nu ar mai face un spectacol, continuând seria celor anterioare. În această logică a continuităţii, spectacolul „Numitorul comun” este o selecţie de versuri din toată creaţia poetului, dar şi din cele două spectacole anterioare. „E un spectacol poetico-muzical ca o carte de vizită a lui Eugen Cioclea”, îşi va aprecia propria reprezentare artistul Sochircă.
În 2007, actorul a jucat pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” spectacolul poetic „Daţi totul la o parte ca să văd”, în regia lui Mihai Fusu, cu o echipă de muzicieni, spectacol pentru care i s-au oferit premiile UNITEM şi „Cel mai bun One man show”, în cadrul unui festival desfăşurat la Bacău. „A fost o revelaţie atât pentru lumea teatrală, cât şi pentru lumea literară de la noi. Poetul Cioclea s-a aflat mult timp în anonimat şi am contribuit la scoaterea sa din anonimat. Foarte mulţi l-au descoperit anume prin acest spectacol. Foarte mulţi s-au îndrăgostit de poezia lui, foarte mulţi îi căutau după aceea cărţile şi i le procurau”, îşi aminteşte actorul.
În primăvara acestui an, Andrei Sochircă şi-a regalat publicul cu monospectacolul „Vreau să fiu cine-am fost niciodată”. Poetul Eugen Cioclea a venit cum venea de fiecare dată la spectacol, cu o geantă de cărţi, în eventualitatea că mai există oameni care doresc să i le cumpere.
„El ne-a descoperit pe noi”
Privind în retrospectivă, actorul Andrei Sochircă vorbeşte despre cele trei spectacole ca despre ceva inevitabil. „El m-a contaminat nu numai pe mine, dar pe toţi colegii mei cu care am studiat la Moscova. Ne-a molipsit pe toţi de poezia lui încă de pe timpul când eram studenţi. El locuia deja de mult timp la Moscova, absolvind Universitatea „Lomonosov”, Facultatea de Fizică-matematică, când am sosit acolo şi l-am descoperit. Mai bine zis, el ne-a descoperit pe noi. El a venit prima dată la noi în vizită, după care s-a început o prietenie îndelungată...”, povesteşte Andrei Sochircă.
După desele întâlniri la cămin în care poetul Eugen Cioclea îşi recita ore întregi poeziile, „am început şi noi să scriem în stilul lui”, îşi aminteşte actorul. Studenţii de atunci au descoperit că în afară de poezia cu care erau obişnuiţi la şcoală, „există şi o altfel de poezie”, care li s-a părut mult mai adevărată şi mai profundă.
„Îşi citea şi trăia poezia ca un actor”
„Nu am văzut niciun poet care să recite atât de bine propriile versuri. De obicei, poeţii îşi recită versurile netrecându-le ca un actor prin suflet, sau cum le-au simţit în momentul în care le-au scris şi nu-şi dau pe faţă sentimentele, dar Eugen Cioclea îşi citea poezia şi o trăia ca un actor. Putea să şi plângă în momentul acela. Când îşi spunea poezia, aveai impresia că o scrie în acele clipe şi rosteşte exact ceea ce simte. Probabil şi prin acest fel al său de a recita a reuşit să ne molipsească de poezia lui, pentru că ne-o transmitea cu o energie atât de puternică, ca un mare actor”, e de părere Andrei Sochircă.
A trăi cu viaţa personajului
Spre deosebire de primul spectacol, „Numitorul comun” s-a jucat într-un cadru mai intim. Decorul scenic a reprodus întrucâtva atmosfera apartamentului în care trăia poetul: cărţi peste tot, sticle aruncate, ţigări, foi, manuscrise, mobilier vechi... Actorul Andrei Sochircă i-a făcut odată o vizită şi această experienţă i-a prins bine ca regizor. „Avea foarte multe cărţi: un perete plin de cărţi, cărţi pe jos – un fel de dezordine estetică. Mereu a dus lipsa banilor. Nu a trăit în lux, în confort, ca alţi artişti. Este inimaginabil să-l vedem pe Cioclea coborând dintr-un Mercedes”, povesteşte actorul.
În opinia lui Andrei Sochircă, meseria de actor este „cea mai periculoasă”, fiindcă, trăind de fiecare dată cu viaţa personajului pe care-l joci, te consumi. „Nu mai vorbesc de emoţiile pe care le ai. Mai ales înainte de o premieră”. Pentru a ieşi din rol şi a redeveni Andrei Sochircă, nu e chiar atât de simplu, „nu e ca şi cum ai ieşi din duş, te-ai şters şi gata”. „Trena personajului te mai urmăreşte un timp, parcă se ţine de tine”.
Visuri şi proiecte
Actorul Andrei Sochircă îşi propune să continue seria de spectacole pe versurile lui Eugen Cioclea, deoarece „e un poet de care te saturi foarte greu sau nu te saturi deloc”. „Visul meu e să joc la jumătate de an, sau la un an de la trecerea lui în nefiinţă, spectacolele lui. Chiar şi la el în sat aş vrea să merg cu un recital de poezie, să-l pomenim şi acolo. Eugen Cioclea trebuie dus mai departe, trebuie promovat”, ne mărturiseşte actorul. Din propria experienţă, jucând spectacolele lui Eugen Cioclea şi la Ungheni, şi la Soroca, publicul din periferie, de la ţară, receptează foarte bine poezia acestui poet.
Pe moment, Andrei Sochircă are în pregătire un spectacol poetic pe versurile lui Ion Pribeagu.
25.04.2018
16:40
4642
Guvernatorul Cioclea, despre RECUPERAREA miliardului furat: „E greu de recuperat toți banii lichizi, pentru că e de ajuns un click ca banii să FUGĂ”
19.10.2013
11:23
4715
In memoriam, Eugen Cioclea // Luxul şi mizeria poetului
12.02.2026
20:58
476
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
17:47
583
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
493
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
13:02
516
MEC pornește campania națională „O scrisoare ține loc de îmbrățișare” pentru copiii din Ucraina
12.02.2026
09:37
643
Cursuri gratuite de limba română în șapte școli din Moldova pentru integrarea a peste 500 de copii refugiați ucraineni
11.02.2026
20:59
662
Republica Moldova se încălzește: vreme mai blândă joi, 12.02.2026
11.02.2026
17:54
812
Universitatea de Stat din Comrat, la 35 de ani: Maia Sandu cere protejarea limbii și culturii găgăuze
11.02.2026
17:07
816
Dan Perciun îi cheamă pe studenții la științe exacte spre o carieră de profesor: „Avem mare nevoie de voi în școli”
13.02.2026
07:34
57
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
13.02.2026
06:45
144
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
13.02.2026
06:42
225
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
13.02.2026
06:31
250
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
13.02.2026
06:21
178
Conferinţa de Securitate de la München 2026, deschisă pe fondul crizei de încredere în relaţiile transatlantice şi al unei lumi „în plin proces de destrămare”
13.02.2026
05:37
320
Ucraina deschide exportul de armament în plin război pentru a finanța extinderea industriei de apărare
13.02.2026
01:46
447
Franţa şi Norvegia parafează un acord militar de miliarde pentru bombe planante şi supraveghere destinate Ucrainei
13.02.2026
00:24
474
Propaganda pro-Kremlin exploatează dosarul Epstein pentru a acuza fals Ucraina de trafic internaţional de copii
12.02.2026
23:54
447
Macron spune că reluarea dialogului cu Putin nu este urgentă și cere o poziție comună a europenilor înainte de negocieri
12.02.2026
22:44
490
Liderii UE promit reforme rapide la Castelul Alden Biesen pentru a întări economia Europei în fața Chinei și a lui Trump
12.02.2026
22:05
469
Macron şi Merz, mână în mână la summitul UE de la Alden Biesen, în timp ce disputele franco-germane pe economia europeană persistă
12.02.2026
21:58
435
Greva piloților și însoțitorilor de bord paralizează Lufthansa: aproape 800 de zboruri anulate și 100.000 de pasageri afectați
12.02.2026
20:58
470
Vineri, 13 februarie 2026: nori persistenți și apariția ploilor în Republica Moldova
12.02.2026
20:38
483
ULTIMA ORĂ // Liga Națiunilor 2026/27: R. Moldova revine în Liga C! „Tricolorii” și-au aflat adversarii după tragerea la sorți de la Bruxelles - Kazahstan, Slovacia și Insulele Feroe
12.02.2026
20:12
551
Misterul celor şase morţi de la Petrohan şi Okolciţa: ancheta scoate la iveală o posibilă sectă, abuzuri sexuale şi eşecuri grave ale instituţiilor din Bulgaria
12.02.2026
19:50
567
Regatul Unit oferă Ucrainei 575 milioane de euro pentru apărarea aeriană, în timp ce Germania denunță „terorismul împotriva populației civile ucrainene”
12.02.2026
19:39
520
Orban cere UE să oprească finanțarea Ucrainei și să direcționeze banii către economia europeană
12.02.2026
17:49
577
Şeful pentru politici al Pentagonului cere o NATO bazată pe parteneriat, pe fondul retragerii treptate a trupelor americane din Europa
12.02.2026
17:47
575
Parlamentul a votat în primă lectură reforma Codului Educației: școli reorganizate, note reintroduse și sprijin extins pentru profesori și elevi
12.02.2026
17:07
487
Buget majorat la 91,5 milioane lei pentru federațiile sportive în 2026, în funcție de performanțele din 2025
12.02.2026
15:39
656
Zelenski acuză CIO că sprijină Rusia după descalificarea olimpicului ucrainean Vladislav Heraskevich
12.02.2026
13:56
661
Atac sângeros cu cuțitul într-un cartier din Sofia: un mort și doi răniți, la câteva zile după agresiunea din metrou
12.02.2026
13:38
718
Ministrul ucrainean de externe acuză CIO de „ruşine” după descalificarea lui Vladislav Heraskevich pentru casca în memoria sportivilor ucişi de Rusia
12.02.2026
13:31
586
Guvernul accelerează pregătirile pentru Capitolul 15 – Energie în negocierile de aderare la UE
12.02.2026
13:22
896
Ungaria riscă să restituie 10 miliarde de euro după ce un aviz al Curţii de Justiţie UE contestă decizia Comisiei Europene
Kremlinul își modernizează comunicarea: serviciul de presă al lui Putin folosește inteligența artificială
Raportul „Under Destruction” de la München avertizează: Europa trebuie să se rupă militar de SUA şi să se pregătească pentru o confruntare prelungită cu Rusia
Rusia boicotează reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, anunță purtătoarea de cuvânt a MAE rus
Europa, între neîncredere în Trump și speranțe prudente în misiunea lui Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39






Inapoi














