Un șofer, care a fost prins BEAT la volan, l-a DENUNȚAT la CNA pe inspectorul de patrulare care a cerut 200 de dolari pentru a „închide ochii”
3572
Trei inspectori din cadrul Batalionului de patrulare Sud au fost reţinuţi aseară de către ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurori. Poliţiştii sunt bănuiţi de corupere pasivă şi vor petrece următoarele 72 de ore în izolator.
Potrivit denunţătorului, unul dintre inspectori l-ar fi oprit, acum câteva zile, în timp ce ar fi condus automobilul în stare de ebrietate. Pentru a nu documenta cazul, poliţistul ar fi cerut 200 de dolari. Ulterior, şoferul l-a denunţat pe poliţist, iar ofiţerii CNA au iniţiat o cauză penală pentru corupere pasivă.
În după-amiaza zilei de ieri, în timp ce se deplasa pentru a transmite suma estorcată, denunţătorul a fost oprit de un echipaj de patrulare. În automobilul de serviciu al poliţiei se aflau doi colegi de-ai inspectorului, care l-au convins să le transmită banii pe care îi datora colegului lor. Imediat după transmiterea banilor, aceştia au fost reţinuţi, iar suma estorcată a fost depistată în automobilul de serviciu.
În scurt timp, a fost prins şi al treilea suspect, informează CNA.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















