Stiri

Un secretar de stat din cabinetele Filip și Chicu revine la Guvern, iar un ambasador a fost rechemat: Ce numiri a mai operat astăzi Executivul

Actualitate 13.04.2022 15:28 Vizualizări2357
Un secretar de stat din cabinetele Filip și Chicu revine la Guvern, iar un ambasador a fost rechemat: Ce numiri a mai operat astăzi Executivul

Guvernul l-a rechemat astăzi pe Serghei Mihov din funcția de Ambasador al R. Moldova în Lituania.

În aceeași ședință, Ambasadorul R. Moldova în Spania, Eugen Revenco, a fost numit prin cumul Ambasador în Republica Algeriană Democratică și în Republica Tunisiană, cu sediul la Madrid.

De asemenea, Ambasadorul R. Moldova în Ucraina, Valeriu Chiveri, a fost numit prin cumul Ambasador în Armenia, Ambasadorul R. Moldova la Moscova, Lilian Darie, va ocupa prin cumul și funcția de Ambasador în Republica Kîrgîză, iar Ambasadorul R. Moldova în România, Victor Chirilă, va îndeplini, prin cumul, și funcția de Ambasador în Muntenegru, cu sediul la București.

Ministerul Culturii are, de astăzi, un nou-vechi secretar de stat. Este vorba despre Andrei Chistol, care a mai ocupat aceeași funcție în guvernele Filip și Chicu, dar și mai înainte, începând cu anul 2014.

Miniștrii au mai numit-o pe Aliona Țurcan în funcția de membru al Comisiei de Certificare pentru o perioadă de patru ani și au suspendat-o din funcția de director general adjunct al Agenției de Investiții pe Elena Oleinic-Slivinschi, care a plecat în concediu de îngrijire a copilului.

Guvernul l-a demis pe Igor Vâlcu din funcția de director general adjunct în domeniul fitosinitar al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 25.10.2026 25.10.2026 12:42 750 Horoscopul zilei 25.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.22 1 USD 18.06 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 26.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri