Un primar UNIONIST ar putea candida la alegerile PARLAMENTARE. Sondajul care-l încurajează să facă acest pas
2731
Primarul satului Puhoi, raionul Ialoveni, Petru Frunze, ar putea participa la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Acesta i-a întrebat pe sătenii săi dacă îl vor sprijini în cazul în care va candida în circumscripția din Ialoveni, iar 74% au răspuns afirmativ.
Potrivit lui Petru Frunze, sondajul a fost realizat pe un eșantion de 100 de persoane de toate vârstele.
Primarul i-a întrebat mai întâi pe săteni dacă l-ar susține în cazul în care va mai candida pentru un mandat de primar al satului. Astfel, 91 la sută din respondenți, în special persoanele în vârstă, au spus „DA”. 3% nu-l vor primar, iar 6% rămân indeciși.
Frunze i-a mai întrebat pe sătenii săi dacă l-ar susține în cazul în care ar candida la alegerile parlamentare. La această întrebare, 74% din cei intervievați au spus că-l vor în Parlament, iar 9% - nu. Numărul indecișilor, în acest caz, este de 17 la sută.
De menționat că Petru Frunze a fost ales în calitate de primar de Puhoi din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova. Actualmente, acesta s-a alăturat echipei Partidului Acțiune și Solidaritate. Petru Frunze se numără printre primarii care au semnat printre primii Declarațiile simbolice de Unire cu România și se declară unionist convins.
Satul Puhoi are o populație de circa 5 000 de locuitori.
03.06.2019
09:59
3084
Un deputat al Blocului „ACUM” solicită implicarea României în soluționarea CRIZEI politice de la Chișinău: Să nu fie lăsate lucrurile doar la latitudinea UE, SUA și Rusia
12.03.2026
11:36
2111
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
1072
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
4700
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
4402
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
8307
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
8635
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
12331
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
14054
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
13741
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
13.03.2026
21:08
258
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
303
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
386
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
354
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
372
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
424
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
440
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
486
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
13.03.2026
15:03
461
Elevii din Taraclia editează zece ziare școlare în română și bulgară, cu sprijinul Ministerului Educației
13.03.2026
14:29
586
R. Moldova a solicitat de URGENȚĂ activarea Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene în contextul deversărilor de petrol pe râul Nistru
13.03.2026
12:31
860
INVESTIGAȚIE // Sub masca lui Ștefan cel Mare: Strategiile de infiltrare și recrutare ale agenților ruși în comunitățile online moldovenești
13.03.2026
12:23
604
Motorina s-a scumpit cu 5,52 de lei de la începutul războiului din Orientul Mijlociu și a devenit mai scumpă decât benzina. Care sunt noile PREȚURI la combustibil
13.03.2026
12:08
501
MEC cheamă profesorii și societatea civilă la consultări publice pe noua disciplină „Eu și societatea” în învățământul general
13.03.2026
11:38
490
Femeie din Chișinău, condamnată la 9 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal soțul în timpul unui conflict familial
13.03.2026
11:04
562
Exercițiu comun moldo-român la Ungheni pentru întărirea cooperării unităților speciale în proiectul SAFEBORDER
13.03.2026
10:28
544
Reformă feroviară, hub logistic și digitalizarea transporturilor din Republica Moldova, discutate cu Banca Mondială la Washington
13.03.2026
10:11
537
Moldova aderă la Agroecology Coalition și își întărește parteneriatele pentru o agricultură adaptată la schimbările climatice
13.03.2026
09:19
630
Mersul pe jos în orașele prietenoase cu pietonii, scut împotriva demenței: cum întărește creierul și reduce riscul de Alzheimer
13.03.2026
08:04
581
Horoscopul zilei 13.03.2026
12.03.2026
21:53
633
Facebook Marketplace introduce Meta AI care răspunde automat la mesajele cumpărătorilor și creează anunțuri pentru vânzători
12.03.2026
20:48
736
Vreme mai caldă și mult soare în Republica Moldova, vineri, 13 martie 2026
12.03.2026
20:12
762
Rețea globală de tip botnet, formată din sute de mii de routere piratate, dezmembrată de autorități internaționale
12.03.2026
20:05
663
Scriitoare dă în judecată Grammarly pentru folosirea fără consimțământ a numelor de autori în funcția „Expert Review”
12.03.2026
20:03
592
Bumble lansează „Bee”, asistentul AI care îți învață valorile și îți alege partenerii de dating
12.03.2026
19:06
838
Republica Moldova accelerează demersurile de asociere la programul Erasmus+, în dialog cu Comisia Europeană la Bruxelles
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














