Un președinte de raion a fost REȚINUT pentru 72 de ore. Cum și-a angajat firma familiei în proiecte europene
3825
Preşedintele raionului Criuleni, Iurie Andriuță, a fost reţinut astăzi de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie în cadrul unui dosar de abuz în serviciu.
Acesta este bănuit de trucarea unor licitaţii, desfăşurate în cadrul unor proiecte finanţate de UE, prin favorizarea unei firme care îi aparține familiei sale.
Procurorii au stabilit că, în primăvara anului 2015, Consiliul raional Criuleni a fondat Întreprinderea Municipală „Edilitate Criuleni” ca parte a proiectului „CBCRurWaste”, finanţat de UE, cu scopul gestionării procesului de colectare, sortare şi presare a deşeurilor solide din raion.
În calitate de preşedinte al Consiliului, Andriuță, care face parte din Consiliul Național Politic al Partidului Democrat, ar fi solicitat tuturor șefilor instituţiilor de învăţământ din Criuleni ca lucrările ulterioare să fie efectuate prin intermediul companiei municipale „Edilitate Criuleni”.
Totuși, după ce a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei de achiziţionare a serviciilor de reparaţie, cei de la „Edilitate Criuleni” au încheiat un contract de subantrepriză cu compania „Crioleal-Com” SRL, condusă de fiul lui Andriuță. Anterior, această companie aparținea preşedintelui raionului.
De asemenea, preşedintele raionului Criuleni mai este bănuit că, urmărind scopuri personale şi materiale, ar fi promovat un agent economic pentru proiectarea lucrărilor de reparaţie a drumului M21-L352-L314 Cruglic-Ohrincea-Jăvreni. În pofida faptului că lucrările erau deja efectuate, preşedintele raionului Criuleni, în calitate de şef al grupului de lucru şi în complicitate cu ceilalţi membri, ar fi desemnat în calitate de câştigător al licitaţiei compania „Intexnauca” SA.
Potrivit oamenilor legii, membrii grupului de lucru, în frunte cu preşedintele raionului, ar fi știut din start că „Intexnauca” SA va fi desemnată câştigătoare a licitaţiei.
Președintele raionului Criuleni este cercetat penal pentru abuz în serviciu și, dacă va fi găsit vinovat, riscă până la șase ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă de până la 10 ani.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















