Un partid de opoziție pune la ÎNDOIALĂ legalitatea aflării în funcție a lui Nistor Grozavu: „Încă din 2011 nu mai este viceprimar al capitalei”
3308
Adevarul
Viceprimarul de Chișinău, Nistor Grozavu, a preluat funcția de primar interimar al capitalei după suspendarea recentă a lui Dorin Chirtoacă din fruntea primăriei.
„Nici nu știu cum să spun - viceprimar cu atribuții de primar general, dar la noi nu prevede legea așa ceva. Așa că, de săptămâna trecută, am semnat toate dispozițiile pentru buna funcționare a primăriei”, a anunțat ieri Grozavu, subliniind că nu va face schimbări esențiale în instituție.
Juristul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, pune însă la îndoială legalitatea aflării în această funcție a lui Grozavu, cercetat și el penal în dosarul parcărilor cu plată și aflat sub control judiciar.
„Situație inedită la Primăria capitalei. În afară de povestea cu dosarul penal și controlul judiciar sub care se află (este, deci, persoană supusă anchetei penale), Grozavu, din punct de vedere juridic, încă din 2011 nu mai este „viceprimar” al capitalei. Or, mandatul acestuia a început în 2007 și s-a încheiat în 2011, odată cu alegerea unui nou Consiliu municipal; nici Consiliul 2011-2015, nici cel actual nu au votat pentru alegerea acestuia în funcția de viceprimar”, argumentează Litvinenco.
Potrivit lui, vinovat de această situație se face chiar primarul suspendat, Dorin Chirtoacă. Din cauza „rivalităților” dintre primar și consilierii municipali, nu s-a reușit alegerea în funcție a unor noi viceprimari ai capitalei în ultimii ani.
„Vinovat pentru situația creată este, în primul rând, primarul suspendat, Dorin Chirtoacă, care, în loc să aplice legea la timpul potrivit (2011), a preferat să acționeze „по понятиям”: stai nene în funcție, că noi suntem la guvernare și nu ți se întâmplă nimic. Ei, acum vedem că tot acest joc se întoarce, după legea bumerangului, împotriva lui Chirtoacă – cu siguranță că, față de ultimul, Grozavu va fi total independent. Dacă așa stau lucrurile, poate e mai bine sa fie pus în funcția de primar interimar vreun viceprimar de pe vremea lui Urecheanu? Sau chiar dinaintea lui. Că aceia măcar dosare penale active nu au…”, ironizează juristul PAS.
Anterior, Grozavu a declarat că va discuta cu fiecare fracțiune municipală în parte și, dacă acestea vor fi de-acord, el va accepta să gestioneze interimatul funcției de primar al capitalei, până la o „decizie definitivă” în dosarul lui Dorin Chirtoacă. Avocații lui Chirtoacă au atacat cu recurs decizia prin care acesta a fost suspendat din funcție, acuzând că aceasta ar fi ilegală.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















