OFICIAL // Un lider al PD recunoaște că majoritatea parlamentară se va REFORMATA: „Am discutat cu unii deputați și ei vor să ADERE în partidul nostru, vor să fie UTILI”
7789
Cei 14 transfugi comuniști, care la începutul anului trecut au anunțat că părăsesc Partidul Comuniștilor din R. Moldova și au format o majoritate parlamentară alături de Partidul Democrat (PD) și Partidul Liberal (PL), intenționează să se înscrie în formațiunea condusă de Vlad Plahotniuc.
O declarație în acest sens a fost făcută de președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, ieri-seară în cadrul unei emisiuni televizate.
Fondatorul PD a menționat că a citit în presă că actuala majoritate parlamentară se va lărgi în viitorul apropiat și ar putea avea chiar 67 de deputați. „Se fac fel de fel de speculații la această temă. Nu am discutat la Consiliul coaliției despre asta și cred că trebuie să abordăm cu mult calm această problemă. Pot să vă spun că sunt deputați independenți, care au ieșit din anumite fracțiuni. Conform legii, după șase luni ei pot să se alăture altui partid. Au trecut cele șase luni și acești deputați pot să decidă ce să facă mai departe. Cred că acești deputați vor deja să facă o alegere”, a subliniat Diacov.
Democratul mai spune că ușile PD sunt deschise pentru deputații care vor să intre oficial în partid, în special pentru cei 14 deputați care l-au părăsit pe Vladimir Voronin.
„Dacă vor vrea să adere la PD, atunci îi vom primi. Am vorbit cu trei-patru deputați din cei 14 și mi-au spus că ar vrea să adere la PD, că deja e timpul să se hotărască ce și cum. Deocamdată nu au depus cerere”, a spus președintele de onoare al celui mai important partid de la guvernare.
Acesta a mai adăugat că nu trebuie de făcut mare caz din faptul că unii deputați migrează dintr-o fracțiune în alta. „Asemenea lucruri se întâmplă în Rusia, România și chiar SUA. Acești oameni trebuie să se gândească ce fac mai departe, ce va fi cu viitorul lor. Noi trebuie să ne întrebăm de ce pleacă acești oameni din alte partide. Ei vor să fie utili acestei țări, asta e părerea mea. Unul vrea o funcție, altul să facă parte dintr-o fracțiune care poate să influențeze lucrurile în țară”, a justificat Diacov gestul transfugilor.
Întrebat dacă, odată cu reformatarea majorității, PL va fi exclus de la guvernare, Diacov a răspuns: „Nu știu dacă PL va părăsi coaliția de guvernare”.
Amintim că la începutul anului 2016 mai mult de jumătate de deputați comuniști au anunțat că păresesc PCRM și vor vota pentru Guvernul format în jurul PD. De asemenea, alți opt deputați liberal-democrați au votat pentru Guvernul condus de Pavel Filip. Cei opt au fost excluși din PLDM.
08.07.2025
10:17
22.06.2021
14:58
10.11.2020
10:39
09.11.2020
11:19
16.10.2020
14:27
18.09.2020
12:13
11.08.2020
13:02
18.06.2020
10:26
29.05.2020
14:15
19.05.2020
14:01
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















