Un fruntaș al PD a anunțat partenerii cu care formațiunea va face ALIANȚĂ după alegerile parlamentare: „Nu am avut niciodată RESENTIMENTE față de nimeni”
4094
În preajma protestului opoziției din 26 august, dar și a celei de-a 27-a aniversare de la proclamarea independenței, premierul Pavel Filip a anunțat cu cine intenționează Partidul Democrat (PD) să se alieze după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.
„Desigur, lucrurile se precipită pentru că a fost anunțată și data alegerilor. Cred că deja R. Moldova intră în febra electorală. Vom vedea mai multe evenimente, mai multe acțiuni din partea partidelor politice, așa cum se întâmplă de obicei. Este foarte important să avem înțelepciune. După ziua alegerilor vine a doua zi. Trebuie să ne gândim ce facem mai departe, cum se aranjează lucrurile”, a declarat vicepreședintele PD pentru RFI.
Potrivit premierului, reprezentanții partidelor proeuropene trebuie să lase o portiță deschisă pentru discuții.
„Ar fi foarte bine ca politicienii să înțeleagă acest lucru, mai ales când vorbim despre formațiunile politice proeuropene. Trebuie să se gândească foarte bine la acțiunile pe care le fac și la care este impactul acestora. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru este ca după alegerile parlamentare să putem forma o coaliție proeuropeană, astfel încât să continuăm aceste reforme și această cale pe care a pornit R. Moldova.
Mă refer la formațiunile care împărtășesc valorile europene. În cazul acesta, eu reprezint PD. Nu am avut niciodată resentimente față de nimeni. Înțelegem că ce se întâmplă în campania electorală este una, dar responsabilitatea în fața țării, față de viitorul acestei țări este alta. De aceea, noi suntem gata să discutăm cu toți cei care vor împărtăși valorile europene”, a conchis oficialul.
18.11.2025
17:36
1291
Dodon „înfige un cuțit în spate” Ucrainei, după ce ani la rând a evitat să condamne RĂZBOIUL sângeros pornit de Putin. Cercetat în mai multe dosare PENALE, socialistul e preocupat de corupția din Ucraina și cere RUPEREA relațiilor cu Kievul
18.10.2025
18:55
8445
ULTIMA ORĂ // S-a ales praful din ,,patrioții" Moscovei în R. Moldova. Voronin îi aplică lovitura de grație lui Dodon, după ce în plină campanie a dezvăluit că socialistul ar fi luat 860 de mii de euro de la Plahotniuc
16.10.2025
18:31
7157
Partidul lui Ion Chicu se DEZINTEGREAZĂ? Unul dintre greii formațiunii părăsește PDCM
30.09.2025
15:38
9372
VIDEO // „Patriotul” Dodon, foc și pară după ce a PIERDUT lamentabil parlamentarele. Acesta s-a RĂSTIT la un jurnalist din România, pentru că a vrut să ia o declarație în ROMÂNĂ de la Starîș: „Continuați în RUSĂ, lasă-i să învețe, le va trebui”
29.09.2025
12:53
7361
Așa-zisul bloc patriotic se DESTRAMĂ? La mitingul de „amploare” anunțat au participat în jur de 200 de oameni și a durat ZECE minute. Socialistul, după ce PAS și-a asigurat din nou MAJORITATEA parlamentară: „Poporul se trezește”
26.09.2025
21:23
6052
Lovitură dură pentru Șor. Partidul ,,Moldova Mare" condus de Victoria Furtună a fost EXCLUS din cursa parlamentară
26.09.2025
16:35
10355
VIDEO // Cu LACRIMI în ochi, Chirtoacă îi îndeamnă pe colegii săi din PL să voteze cu PAS la alegerile de duminică: „Având în vedere circumstanțele actuale nu aș vrea să distrugem și următorii 25 de ani din istoria noastră prin alegeri greșite”
26.09.2025
15:44
5171
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
26.09.2025
13:59
5075
Așa-zisul bloc patriotic format la Moscova se DESTRAMĂ înainte de alegeri. Irina Vlah și oamenii săi, EXCLUȘI de pe LISTA parlamentară
26.09.2025
10:30
4742
VIDEO // Ilan Șor a dat COMANDA - rețeaua criminală, finanțată de la Moscova, MOBILIZATĂ să lucreze pentru așa-zisul bloc patriotic al lui Dodon, Tarlev, Vlah și Voronin. Activiștii lui Șor sunt REVOLTAȚI: „Nu voi vota pentru acești pede...”
19.11.2025
17:38
40
Consultări transfrontaliere pentru terminalul multimodal de la Ungheni: un pas major în conectarea Moldovei la rețeaua europeană de transport
19.11.2025
17:21
68
Tensiuni crescânde între Marea Britanie și Rusia după incidentul cu nava spion Yantar lângă apele britanice
19.11.2025
17:07
58
Antreprenoarele din Moldova marchează inovația și succesul la Ziua Internațională a Antreprenoriatului Feminin în Chișinău
19.11.2025
16:35
274
Kremlinul respinge planurile de pace americane în timp ce Zelenski negociază soluții diplomatice în Turcia
19.11.2025
16:30
221
Elevii alolingvi ar putea obține nota maximă la Bacalaureat la Limba română pe baza certificatului de competențe lingvistice B2
19.11.2025
16:17
196
Cooperare internațională pentru modernizarea sistemelor de încălzire centralizată din Moldova: forum dedicat eficienței energetice organizat la Chișinău
19.11.2025
15:59
201
Noi reprezentanți ai elevilor din învățământul profesional tehnic aleși la Adunarea Generală națională
19.11.2025
15:52
336
Finalizarea Liniei electrice Vulcănești – Chișinău marchează un pas major spre independența energetică a Republicii Moldova
19.11.2025
15:35
251
Tinerii din Moldova dau primul test național de competențe digitale pentru viitorul lor educațional și profesional
19.11.2025
15:24
304
Polonia acționează împotriva sabotajului feroviar, închide consulatul rusesc din Gdansk și cere reacții UE; Kremlinul reacționează cu critici privind deciziile Varșoviei.
255
Funcționarii Guvernului pregătiți să stimuleze transparența și implicarea publică în deciziile naționale prin programul „Te Consult”
19.11.2025
14:12
468
DOC // Președinta Sandu a decretat DOLIU NAȚIONAL pe 20 noiembrie, ziua în care EROUL Ilie Ilașcu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București
19.11.2025
13:43
356
Republica Moldova face pași importanți în integrarea economică europeană, o abordare strategică în cadrul DCFTA
19.11.2025
13:28
356
Moldova avansează în aviația civilă alături de Uniunea Europeană la cea de-a 5-a reuniune online
19.11.2025
13:18
344
Lansarea Programului de Granturi 2026: Oportunități de Finanțare pentru Asociațiile Studențești din Moldova
19.11.2025
12:41
383
„November Investment Brunch – Bucharest Real Estate Event”: Proimobil prezintă la Chișinău direcțiile de investiții pentru 2026. Cum să te ÎNREGISTREZI la eveniment
19.11.2025
12:36
351
Programul „Digital Accelerator” revoluționează educația din Moldova prin transformare digitală și parteneriate internaționale
19.11.2025
12:33
341
Republica Moldova își consolidează angajamentul european la Forumul Extinderii UE de la Bruxelles
19.11.2025
12:22
495
Tragedie în Ternopil: Atacurile rusești au lăsat în urmă zeci de victime și distrugeri masive ale blocurilor de locuințe din Ucraina
19.11.2025
11:57
330
Noua Școală EduLIFE din Criuleni: Un Mediu Modern și Sănătos pentru Elevi începând cu Anul 2024
19.11.2025
11:39
495
Fostă contabilă din Fălești, acuzată de delapidări bancare masive: detalii șocante din anchetă
452
Avocat reținut pentru trafic de influență și corupere pasivă într-un caz important la Dondușeni
19.11.2025
11:05
404
Curtea de Apel Centru confirmă pedeapsa pentru trafic de influență în dosarul de 18.000 de euro în schimbul unui post de pădurar
19.11.2025
11:00
324
Atelier național dedicat consolidării guvernanței democratice în școlile din Republica Moldova
19.11.2025
10:51
657
Casa Albă și Rusia unesc forțele pentru un plan de pace în Ucraina: vizită surpriză a oficialilor americani la Kiev pentru negocieri reluate
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.66
1 USD
16.97
1 RON
3.87
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














