Un fost șef de la ANSA, prins cu CARNAȚI drept MITĂ, cercetat și pentru FALS în declarații
2745
Fostul șef adjunct al Agenției Naționale pentru Sguranța Alimentelor (ANSA), Vsevolod Stamati, reținut în decembrie 2017, pentru că ar fi luat mită în cârnați și vin, ma este cercetat penal și pentru fals în declarații.
Procuratura Anticorupție anunță că a trimis dosarul acestuia în judecată și îi incriminează fostului funcționar faptul că, exercitându-și atribuțiile de serviciu, a solicitat și primit un lot de produse din partea reprezentantului unui agent economic producător de mezeluri din Republica Moldova, în schimbul favorizării importului produselor din carne, prin postul de control sanitar veterinar şi fitosanitar Chişinău, în lipsa certificatului sanitar veterinar omologat.
Ulterior, Stamati ar mai fi pretins și primit o cantitate considerabilă de vin de la un producător autohton de vinuri pentru a nu-i crea impedimente în activitate.
Procurorii au mai constatat că demnitarul, fiind subiect al declarării averilor și intereselor personale, nu a inclus în declarația sa de avere și interese personale pentru anul 2016 mai multe bunuri mobile și imobile, venituri obținute împreună cu soția sa, precum și faptul că atât el cât și soția sa sunt fondatori ai unor societăți comerciale.
Vsevolod Stamati, care a stat închis în izolator până în februarie curent, ulterior fiind transferat în arest la domiciliu, nu și-a recunoscut vina.
Dacă va fi găsit vinovat, fostul șef adjunct al ANSA riscă o amendă de până la 50 de mii de lei sau închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pentru o perioadă de la 7 la 15 ani, precum și achitarea cheltuielilor de judecată în sumă de 25 000 de lei.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















