Un deputat explică de ce Mihai Ghimpu a acumulat un SCOR modest la alegerile prezidențiale și vorbește despre "TENSIUNILE" din PL după acest scrutin
2704
Deputatul Partidului Liberal (PL), Iurie Dârda, consideră că scorul electoral modest înregistrat de Mihai Ghimpu la alegerile prezidențiale se datorează faptului că liderul liberalilor a avut un mesaj direct și tranșant: Unirea cu România, „fără să jongleze cu diferite idei și jumătăți de frază, așa cum au făcut alți candidați”.
„Mihai Ghimpu a fost unicul candidat la funcția de președinte care a fost sincer în tot ceea ce a spus. A preferat să spună ceea ce-și dorește din toată inima – ca Moldova să fie parte a României. Se vede că societatea încă nu e suficient de pregătită pentru a accepta politicieni sinceri şi consecvenţi în acţiuni şi declaraţii, ceea ce înseamnă că, la capitolul respectiv, mai avem încă mult de lucru”, a declarat Dârda în cadrul unui interviu acordat pentru tribuna.md.
De asemenea, deputatul liberal consideră că aflarea la guvernare constituie un alt aspect care a influențat scorul electoral al lui Ghimpu.
„Se știe că orice partid aflat la putere acceptă din start o pierdere de rating, de imagine, or oamenii sesizează mult mai rapid problemele cu care se confruntă ţara, decât succesele, rezultatele bune. Dar PL nu putea proceda altfel. Dacă nu acceptam să facem parte din actuala echipă de guvernare, azi R. Moldova era deja pe mâna forţelor proruse şi despre integrare europeană nu s-ar fi putut de vorbit. Totodată, în această campanie electorală am avut o polarizare fără precedent a electoratului, mai ales după ce unii candidaţi de centru-dreapta pe eşichierul politic s-au retras din cursă. Toate acestea nu aveau cum să nu-şi spună cuvântul la capitolul rezultate”, menționează sursa citată.
Dârda s-a referit și la informațiile precum că în interiorul PL ar fi apărut și tensiuni, după ce Mihai Ghimpu a obținut un scor mult mai mic decât la alegerile parlamentare din 2014.
„Nu mă miră astfel de informații. Probabil, le lansează cei care vor să distrugă curentul unionist, care, indiferent de ce se spune, devine din ce în ce mai puternic. Noi, membrii PL, suntem uniți și știm exact pentru ce luptăm. În PL a fost, este și va fi democrație. Noi discutăm succesele și eșecurile, analizăm și stabilim cum vom acționa. Mihai Ghimpu este un lider incontestabil, care, indiferent în ce postură a fost, a luptat pentru idealurile sale și nimeni și nimic nu l-a putut opri. Este un exemplu care ar trebui urmat și de alți politicieni. Cu atât mai mult de cei care azi spun una, iar mâine fac alta”.
În alt context, liberalul admite că victoria lui Igor Dodon nu este ceva benefic pentru R. Moldova, dar promite că PL va veghea ca noul șef al statului să nu-și promoveze propriile sale viziuni la nivel de politici de stat.
„Evident că pentru toţi acei care-şi doresc o dezvoltare europeană a R. Moldova, venirea lui Igor Dodon în fruntea ţării nu e ceva bun. Or, el este cunoscut ca un adept al integrării euro-asiatice, dar şi un adept al federalizării R. Moldova, lucruri care nimic bun nu pot să însemne pentru ţara noastră. De aceea, sarcina noastră, a celor dedicaţi ideii de integrare europeană, va fi să veghem în permanenţă şi să nu admitem ca şeful statului să-şi promoveze propriile viziuni la nivel de politici de stat, ceea ce ar putea avea urmări dezastruoase pentru ţara noastră. Igor Dodon să nu uite de ponderea semnificativă pe care o au în societate adepţii integrării europene şi să nu se lase purtat de val, cu atât mai mult că asupra legalităţii alegerii sale în funcţia de preşedinte planează grave suspiciuni”, a mai adăugat acesta.
11.12.2018
11:19
11.12.2018
10:13
07.12.2018
15:20
09.10.2018
12:43
29.11.2017
16:10
07.11.2017
13:08
27.09.2017
12:52
11.06.2017
15:06
05.05.2017
18:00
13.04.2017
15:49
09.09.2026
00:08
09.09.2026
00:06
08.09.2026
23:56
08.09.2026
23:47
08.09.2026
23:40
08.09.2026
23:35
08.09.2026
23:02
08.09.2026
22:44
08.09.2026
22:13
08.09.2026
21:39
08.09.2026
21:38
08.09.2026
21:18
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















