Un analist de la București este convins că un GUVERN MONOCOLOR format de PAS ar permite R. Moldova să intre într-un proces de DEZVOLTARE și de pregătire a unei eventuale aderări la UE
4087
Un guvern monocolor al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), format după alegerile parlamentare din 11 iulie curent, ar fi unica șansă ca R. Moldova să intre într-un proces de dezvoltare și reformare, un proces de pregătire a unei eventuale aderări la Uniunea Europeană, chiar și într-un viitor mai îndepărtat. De această părere este fostul consilier al președintelui Traian Băsescu, analistul politic Cristian Hrițuc.
„Acum, odată cu aceste alegeri anticipate, R. Moldova are o șansă imensă. Are un președinte cu o legitimitate puternică, are o susținere din Vest extrem, extrem de mare, poate la cea mai mare cotă din istorie și are șansa să aibă un Parlament dominat de PAS, partidul Maiei Sandu. Astfel, un guvern monocolor format din PAS dă o șansă reformării R. Moldova”, a scris Hrițuc într-un editorial pe blogul său.
Potrivit comentatorului politic, este dovedit în istoria politică că, atunci când există un singur partid la guvernare, este mult mai ușor să impui măsurile pe care le vrei, să faci reformele necesare.
„În condițiile care se prefigurează acum, cu PAS obținând o majoritate parlamentară după redistribuire, vom putea avea o guvernare stabilă. Dacă în 2009 existau trei partide în Alianța pentru Integrare Europeană, ceea ce a îngreunat procesul guvernării, acum, cu un singur actor politic majoritar, s-ar putea realiza mult mai multe lucruri. Tandemul președinte-Guvern ar putea funcționa foarte bine, nu ar mai exista disensiuni majore și nici fracturi provenite din poziționări ideologice diferite. Până la urmă, Maia Sandu este liderul PAS și știm foarte bine că partidul și-ar urma președintele țării și ar fi de acord cu propunerile venite”, a subliniat Hrițuc.
Un alt factor important este susținerea populară, legitimitatea pe care o are Maia Sandu și pe care o va avea noul Parlament.
„Întotdeauna ai nevoie de un suport masiv din partea populației atunci când te apuci să faci reforme și știm bine că unele măsuri sunt mai dure, cu consecințe negative pentru populație pe termen scurt. Ar fi prima oară după „momentul Filat”, când ar exista o susținere și o efervescență în societatea moldovenească. Dacă PAS va reuși să ia 51 de mandate, atunci vom avea un procent majoritar din partea populației R. Moldova care va susține pentru o perioadă destul de lungă noul Guvern. Este șansa R. Moldova ca după aceste alegeri să intre într-un proces de dezvoltare și reformare, un proces de pregătire a unei eventuale aderări la UE în viitor, chiar și un viitor mai îndepărtat”, consideră sursa citată.
Președintele, Guvernul, majoritatea parlamentară, susținerea largă în societate, susținerea extrem de puternică din Vest reprezintă premisele unui nou început pentru R. Moldova.
„Dacă Maia Sandu și PAS vor dovedi și că pot guverna bine, atunci vor domina scena politică timp de opt ani. În cazul în care aceștia vor eșua, după ce au „totul în mână”, atunci PSRM va putea reveni la putere și va câștiga ușor următoarele alegeri, iar R. Moldova va rămâne în continuare un „stat ținut pe perfuzii” de către Vest”, a conchis analistul politic de la București.
02.02.2026
12:06
3622
Președinta Maia Sandu, nominalizată la Premiul Nobel pentru PACE de către liderul unui partid din Norvegia: „Este în prima linie a apărării democrației în Europa, duce o luptă pentru noi toți”
22.01.2026
14:40
2333
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
13.10.2025
13:06
1579
Misiunea IMPOSIBILĂ a devenit posibilă cu Dorin Recean: „Vedem azi o Moldovă care a scăpat de oligarhi, curăță justiția, își întărește instituțiile și muncește ca să devină stat membru al UE”
25.09.2025
11:11
3003
Maia Sandu, despre EXTRĂDAREA lui Plahotniuc: „Dodon a avut o relație cu Plahotniuc, Voronin a avut o relație cu el, toți au avut... Dacă vin la putere prin banii aruncați de Rusia, o să-l țină pe Plahotniuc la închisoare? Nu”
09.09.2025
13:32
1411
VIDEO // Maia Sandu, ovaționată în PE după un discurs EMOȚIONANT: „Drumul nostru european nu este doar despre valori - este despre SUPRAVIEȚUIRE. Kremlinul vrea să captureze R. Moldova prin intermediul urnelor de vot”
01.08.2025
10:57
2146
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
30.07.2025
14:38
3929
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
30.07.2025
12:09
3841
Dodon a sărit ca ars, după ce Maia Sandu a avertizat în privința IMIXTIUNII Rusiei în alegerile parlamentare, dar și despre sutele de MILIOANE de euro investite de ruși în diferite partide și blocuri: „Instituie în R. Moldova crima gândirii”
30.07.2025
11:17
2052
VIDEO // Kremlinul pregătește un ASALT fără precedent asupra R. Moldova. „Doar prin criptomonede sunt planifică finanțări de circa 100 de MILIOANE de euro. „Investește în mai multe vehicule politice pentru a-și băga oamenii în următorul Parlament”
29.01.2025
15:14
2272
Mesaj de la Berlin pentru Chișinău. Olaf Scholz: „Germania va continua să susțină R. Moldova în fața amenințărilor rusești, indiferent de rezultatul alegerilor pentru Bundestag”
19.03.2026
22:01
376
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
422
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
424
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
450
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
478
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
454
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
524
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
445
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
492
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
551
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
488
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
537
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
560
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
566
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
568
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
626
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
504
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
548
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
604
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
592
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
559
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
573
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
627
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
563
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
19.03.2026
10:39
615
Peste 250 de joburi în energie, oferite la târgul de locuri de muncă organizat de Ministerul Energiei la MoldEnergy Expo 2026
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40



Inapoi














