Un ambasador RUS vorbește despre „un nou CONFLICT armat” în Transnistria
1719
Transformarea operaţiunii de menţinere a păcii din Transnistria ar putea agrava situaţia şi provoca un nou conflict armat, a declarat ambasadorul rus Serghei Gubarev, care reprezintă Moscova la negocierile privind soluţionarea conflictului transnistrean, relatează TASS în pagina electronică, citat de Mediafax.
„În discursurile lor oficiale, liderii moldoveni (şi nu numai ei) cer constant transformarea operaţiunii de menţinere a păcii din Transnistria într-o misiune de poliţie multinaţională, în pofida faptului că preşedinţii Republicii Moldova, regiunii transnistrene şi Rusiei au apreciat rolul său stabilizator într-o declaraţie comună semnată la Moscova în martie 2009", a declarat miercuri Gubarev, într-un interviu pentru agenţia rusă de presă TASS.
Potrivit diplomatului, operaţiunea de menţinere a păcii a făcut posibilă stabilirea controlului în zona de securitate încă de la început şi a prevenit scăparea de sub control a incidentelor. „Faptul că niciun membru al forţei de menţinere a păcii nu a murit de la începutul operaţiunii dovedeşte că aceasta a fost eficientă”, a apreciat el.
„Transformarea operaţiunii de menţinere a păcii din zona de securitate ar putea duce părţile implicate către o nouă confruntare armată. Dacă acesta este rezultatul dorit de susţinătorii transformării, ei vor purta întreaga responsabilitate pentru apariţia unui nou punct de tulburări”, a subliniat Gubarev.
Pe de altă parte, diplomatul a declarat că Rusia este îngrijorată de stagnarea negocierilor în vederea soluţionării conflictului transnistrean în formatul 5+2.
„Doar două conferinţe, în loc de cinci sau şase convenite de părţi, au fost organizate în 2014 şi nu au reuşit să aibă nicio întâlnire oficială din ianuarie până în iunie 2015”, a precizat Gubarev. „Principala cauză a acestei situaţii este deteriorarea continuă a dialogului între autorităţile moldovene şi cele transnistrene”, a apreciat el.
„Dar mediatorii internaţionali ar trebui să aibă un cuvânt de spus în remedierea situaţiei”, a afirmat acesta. „Lucrăm activ atât cu părţile (implicate în conflict), cât şi cu mediatorii. Credem că pauza (în negocieri) ar trebui să se încheie, pentru că reluarea procesului în 2011, după o pauză de şase ani, a fost costisitoare pentru toată lumea”, a conchis diplomatul rus.
Rusia are aproximativ 1 500 de militari în Transnistria, dintre care aproximativ 1 400 fac parte din Grupul Operativ de Trupe Ruseşti din Transnistria, constituit în urmă cu 20 de ani prin reorganizarea fostei Armate a 14-a a URSS. Alţi 400 de militari ruşi fac parte din forţa de menţinere a păcii, alături de militari moldoveni şi transnistreni.
Republica Moldova consideră însă că staţionarea militarilor ruşi în regiunea transnistreană contravine Constituţiei moldovene şi, din acest motiv, Chişinăul, OSCE, UE şi SUA au cerut în repetate rânduri retragerea lor.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















