VIDEO // Discuțiile dintre PSRM și „ACUM” au intrat în IMPAS? Cea de-a doua rundă de discuții s-a încheiat: „A rămas ca cei de la „ACUM” se ducă să se mai GÂNDEASCĂ”. Maia Sandu și Năstase NU au făcut declarații
1990
Cea de-a doua rundă de discuții dintre PSRM și „ACUM”, convenită în această dimineață, s-a încheiat fără nicio decizie importantă. Cel puțin, așa susține președinta PSRM, Zinaida Greceanîi.
Greceanîi a declarat că Blocul „ACUM” insistă în continuare pentru funcțiile de președinte al Parlamentului și cea de premier.
„Pozițiile au rămas aceleași. Ei vor și funcția de prim-ministru, și cea de președinte al Parlamentului, precum și votarea pachetului de legi antioligarhic. Nu se poate întâmpla asta. Noi, ca o forță politică pentru care au votat cei mai mulți cetățeni, nu putem accepta lucrul acesta. Nici noi nu putem să cedăm funcția de spicher. Asta este prima poziție la negocieri. A rămas ca ei să se mai gândească. Noi nu avem ce ne gândi, pentru că avem poziția foarte clară a Consiliului Republican și noi suntem o fracțiune unică, nu suntem două sau mai multe”, a precizat Greceanîi.
Lidera PSRM a subliniat că la Consiliul Republican al formațiunii va fi pusă în discuție și oferta publică a Partidului Democrat, care a propus formarea, împreună cu socialiștii, a unei majorități parlamentare și guvernamentale.
„Săptămâna aceasta noi vom convoca ședința Consiliului Republican, care va lua decizia respectivă”, a conchis sursa citată.
De menționat că reprezentanții Blocului „ACUM” nu au făcut declarații după cea de-a doua rundă de discuții cu PSRM.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















