UE acordă un sprijin financiar de 60 de MILIOANE de euro pentru gestionarea crizei energetice: „Rusia a încercat să ȘANTAJEZE din nou Chișinăul, a vrut să taxeze Guvernul și să împovăreze cetățenii R. Moldova”
2662
Comisia Europeană va acorda un sprijin financiar nerambursabil în valoare de 60 de milioane de euro pentru ca Republica Moldova să facă față problemei aprovizionării cu gaze, a anunțat șefa instituției europene, Ursula von der Leyen, după o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița.
Întrevederea a avut loc în contextul reuniunii Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova care este programată să se desfășoare joi, la Bruxelles.
„În acest context, Comisia Europeană pune la dispoziție 60 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să gestioneze actuala criză energetică”, a spus von der Leyen.
„Ajutorul oficial oferit de Uniunea Europeană R. Moldova, care tocmai a fost anunțat de Comisia Europeană, confirmă două lucruri: în primul rând, că prietenul adevărat al Republicii Moldova este Uniunea Europeană. În al doilea rând, că președintele R. Moldova, Maia Sandu, și Guvernul de la Chișinău au o credibilitate internațională mai mare decât orice alte guverne și președinți care au condus R. Moldova în ultimii 30 de ani și, de aceea, pot obține avantaje concrete pentru cetățeni de la partenerii internaționali”, a declarat europarlamentarul român Siegfried Mureșan.
În contextul acestei crize energetice, R. Moldova are nevoie de ajutorul UE mai mult decât oricând.
„Federația Rusă a încercat să șantajeze din nou R. Moldova. A vrut să taxeze cât mai mult Guvernul de la Chișinău în ceea ce privește prețul gazului și să împovăreze cetățenii R. Moldova. Acțiunile Federației Ruse nu ar fi făcut altceva decât să ducă la o creștere și mai mare a prețului la gaze și la scumpiri în lanț în urma cărora ar fi fost afectați toți cetățenii R. Moldova, în special pensionarii și oamenii cu venituri mici. Tocmai de aceea, UE a venit astăzi în sprijinul cetățenilor R. Moldova și a oferit un ajutor în valoare de 60 de milioane de euro pentru depășirea crizei energetice. Acest sprijin nu ar fi fost posibil fără colaborarea extrem de strânsă între președinta Maia Sandu, Guvernul condus de Natalia Gavrilița și Parlamentul R. Moldova, de o parte, și instituțiile UE, de cealaltă parte”, a subliniat Mureșan.
Europarlamentarul a adăugat că unul dintre motivele pentru care R. Moldova nu s-a putut dezvolta cât a meritat în ultimii ani este faptul că oamenii politici care au condus republica în trecut au ținut R. Moldova izolată și au ținut cetățenii captivi, pentru a putea fi mai ușor de controlat.
„Atunci am spus de mai multe ori că R. Moldova ar avea mai mult de câștigat, dacă autoritățile de la Chișinău ar dezvolta relații mai strânse și mai bune cu partenerii internaționali. Acest lucru este confirmat astăzi, din nou, prin ajutorul oferit de UE. R. Moldova are acum, pentru prima dată, un președinte, un guvern și o majoritate parlamentară care doresc dezvoltarea R. Moldova, care doresc ca oamenii să aibă venituri cât mai mari și stabile, să nu mai depindă de Guvern și autorități”, a conchis europarlamentarul.
14.04.2026
11:46
185
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
14.04.2026
10:35
309
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
14.04.2026
09:26
428
Doi tineri din Soroca, care au omorât cu deosebită cruzime un bărbat, condamnați la câte 20 de ani de închisoare
14.04.2026
08:44
372
Horoscopul zilei 14.04.2026
14.04.2026
04:21
500
OpenAI își întărește divizia de fintech prin preluarea startup‑ului de planificare financiară Hiro Finance
14.04.2026
00:20
582
Uber și Nuro testează în San Francisco un serviciu premium de robotaxi cu SUV-uri Lucid Gravity autonome
13.04.2026
22:36
615
Raport Stanford: prăpastie tot mai mare între experții în inteligență artificială și percepțiile publicului larg
13.04.2026
20:50
669
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
646
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
1037
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
854
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
808
Horoscopul zilei 13.04.2026
14.04.2026
11:46
133
MEC și Caritas Moldova lansează un parteneriat pentru medii de învățare pozitive și bunăstarea elevilor în școlile din Republica Moldova
14.04.2026
10:35
299
AIPA a alocat peste 53 milioane de lei subvenții agricultorilor în doar cinci zile din aprilie 2026
14.04.2026
09:26
415
Doi tineri din Soroca, care au omorât cu deosebită cruzime un bărbat, condamnați la câte 20 de ani de închisoare
14.04.2026
08:44
368
Horoscopul zilei 14.04.2026
14.04.2026
04:21
496
OpenAI își întărește divizia de fintech prin preluarea startup‑ului de planificare financiară Hiro Finance
14.04.2026
00:20
575
Uber și Nuro testează în San Francisco un serviciu premium de robotaxi cu SUV-uri Lucid Gravity autonome
13.04.2026
22:36
612
Raport Stanford: prăpastie tot mai mare între experții în inteligență artificială și percepțiile publicului larg
13.04.2026
20:50
667
Hackerii sparg Booking.com și accesează datele personale ale clienților din întreaga lume
13.04.2026
20:36
645
Mâine, 14 aprilie 2026: timp frumos și mai cald în toată Republica Moldova
13.04.2026
12:24
1035
Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
852
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
807
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
2042
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1884
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
2254
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
1051
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
1033
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
1021
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
1309
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1293
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1272
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1726
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1640
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1816
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1412
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.18
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














