Socialiștii pun în discuție la ședința de astăzi a CMC decizia de a iniția referendumul pentru DEMITEREA primarului Chirtoacă
1679
UPDATE // Propunerea socialiștilor nu a fost susținută de ceilalți consilieri care au purces la examinarea chestiunilor de pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a CMC. Drept răspuns, socialiștii au părăsit ședința CMC.
Consilierii municipali socialiști au anunțat că au pregătit proiectul deciziei Consiliului Municipal Chișinău (CMC) cu privire la organizarea referendumului pentru demiterea primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă.
Socialistul Ion Ceban a anunțat că proiectul a fost semnat de toți consilierii socialiști și, pentru a fi aprobat, este nevoie de votul a 34 de consilieri.
Potrivit proiectului socialiștilor, referendumul ar urma să fie organizat în perioada 25-30 septembrie curent.
Dacă proiectul nu va fi votat, socialiștii anunță că sunt gata să recurgă la strângerea semnăturilor de la chișinăueni, necesare pentru inițierea referendumului.
Drept argumente pentru demiterea primarului, socialiștii prezintă cele 288 de contestări din partea Oficiului Cancelariei de Stat din mun. Chișinău ale deciziilor lui Chirtoacă, construcțiile ilegale din capitală, inclusiv pe terenurile de joacă și în spațiile verzi, managementul prost al resurselor umane etc.
Potrivit lui Ceban, „fărădelegea, construcțiile ilegale, lipsa de viziune și transparență” nu mai poate fi acceptată.
Anunțul socialiștilor a iscat polemici în CMC, care urmează să se întrunească în ședință începând cu ora 11.00.
Menționăm că, la mijlocul lunii aprilie curent, și consilierii Partidului Popular European din CMC au propus inițierea unui referendum pentru demiterea lui Chirtoacă.
Drept răspuns, Dorin Chirtoacă a spus că „nu crede ca un referendum va avea loc”. „N-o să aibă sorți de izbândă”, a fost replica primarului capitalei.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















