Șeful unei întreprinderi de stat s-a PREMIAT pe sine cu 360 000 de lei: „Asta se întâmpla în timp ce întreprinderea era grav afectată de PANDEMIE, avioanele nu zburau, iar angajații se îmbolnăveau unul după altul de COVID-19”
2987
Șeful Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MOLDATSA”, Veaceslav Frunze, s-a premiat pe sine în vara anului 2020, în plină pandemie, cu 360 000 de lei, potrivit unui document făcut public de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian.
Potrivit parlamentarului, Frunze ar fi dat dovadă de o „lăcomie fără margini”.
„Am intrat în posesia unui document intern care arată că Veaceslav Frunze s-a premiat, în vara anului 2020, cu o sumă bănească în mărime cinci salarii de funcție, ceea ce ar însemna, după calculele noastre, aproximativ 360 000 de lei. Iar asta pe lângă salariul lunar de 71 000 de lei pe care l-a primit acesta în 2020 (conform declarației de avere)”, a scris Marian pe canalul său de Telegram.
CITIȚI și TOP // Șefii de instituții publice din R. Moldova cu salarii de MILIOANE: Demnitarul de la Chișinău care a ridicat aproape două MILIOANE de lei în anul 2020
„Asta se întâmpla în timp ce întreprinderea era grav afectată de pandemie, avioanele nu zburau, iar angajații și controlorii de trafic se îmbolnăveau unul după altul de COVID-19. Frunze a demonstrat un tupeu și obrăznicie ieșită din comun”, a punctat sursa citată.
Deputatul a sesizat Inspecția Financiară, care a fost îndemnată să investigheze legalitatea acordării acestui premiu.
„Am sesizat și Agenția Proprietăți Publice, ca să înțeleg cum a fost posibil ca un astfel de premiu să fie acordat. De asemenea, voi trimite un demers către „MOLDATSA” voi cere lui Frunze să întoarcă înapoi premiul”, a anunțat deputatul.
CITIȚI și DOC // Deputații, „cu gândul la popor”: Cum și-au DUBLAT legislatorii veniturile obținute de la Parlament în anul PANDEMIC 2020
Menționăm că șeful Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian „MOLDATSA”, Veaceslav Frunze, a încasat în 2020 un salariu de 820 206 lei sau câte 71 683 de lei în fiecare lună, fiind în topul angajaților din instituții publice plătiți cel mai bine în R. Moldova.
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















