Rușii au bombardat stația din Podolsk, afectând și centrala de la Cuciurgan: ,,În prezent, doar două turbine sunt operaționale, iar capacitatea de producție este limitată"
5988
Armata rusă a bombardat, luni-seară, stația electrică din Podolsk, Ucraina, atacul afectând și centrala de la Cuciurgan din stânga Nistrului, care asigură mai mult de jumătate din consumul de energie electrică al malului drept al Nistrului.
,,În prezent, doar două turbine sunt operaționale, iar capacitatea de producție este limitată. Acest lucru ne determină să ne adaptăm rapid și să găsim soluții pentru a asigura continuitatea furnizării de energie de pe piața românească", a anunţat în această seară Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Vodă a amintit că, pentru a garanta livrarea de energie electrică fără întreruperi pe malul drept al Nistrului, este necesar de acoperit sarcina de consum care iarna atinge valori de până la 850 MW în orele de vârf.
,,Astfel, pe malul drept al Nistrului vom mobiliza toate sursele interne de producere - centralele electrice cu termoficare ale Termoelectrica și CET Nord, care vor acoperi baza de consum de circa 200 MW. La CET-uri încă mai avem rezerve pentru a crește capacitatea de producere. Încă 100 MW deja au fost contractați de către Energocom de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă din România la preț plafonat. Alte 100 MW urmează a fi contractați de la Centrala Termoelectrică de la Brazi a OMV Petrom. Centrala Hidroelectrică de la Costești-Stânca poate acoperi până la 10 MW în bandă. În acest context, fiecare gest de economisire contează enorm", a arătat Daniel Vodă.
Potrivit aceleiași surse, în eventualitatea iminenței unor deconectări de energie electrică, distribuitorii de energie vor informa cetățenii în avans despre orice întrerupere planificată.
19.12.2025
23:26
412
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
662
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
512
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
530
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
489
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
571
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
838
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
592
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
500
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
564
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
23:26
403
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
655
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
505
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
526
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
485
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
564
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
828
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
586
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
495
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
558
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
692
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
640
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
586
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
615
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
603
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
771
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
681
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
589
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
623
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
581
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
619
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
612
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
669
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
663
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
688
Horoscopul zilei 19.12.2025
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














