PAS rămâne NECLINTIT în privința alegerilor anticipate și nu ia în calcul învestirea unui GUVERN anticriză, nici chiar condus de Năstase: „Parlamentul poate și acum debloca asistența externă. Acest guvern în demisei trebuie CONSOLIDAT”
1838
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu ia în calcul învestirea unui guvern anticriză, așa cum vor socialiștii, reprezentanții Platformei „DA” și cei ai Partidului Democrat (PD).
Liderul fracțiunii PAS din Parlament, Igor Grosu, consideră că Guvernul Ciocoi trebuie consolidat pentru a face față crizei pandemice, iar Parlamentul trebuie să epuizeze și cea de-a doua tentativă de învestire a unui guvern, astfel ca să fie provocate alegeri parlamentare anticipate.
Scrutinul ar urma să aibă loc vara aceasta, când pandemia va bate în retragere, a afirmat Grosu astăzi, după consultările cu președintele Maia Sandu.
„De comun acord cu fracțiunile parlamentare, urmare a consultărilor cu președintele Maia Sandu, putem ajunge la alegeri anticipate. Dincolo de anticipate, prioritatea zero e să gestionăm situația pandemică. Fiecare instituție trebuie să-și aducă în acest sens contribuția. Parlamentul poate și trebuie să adopte, așa cum a mai făcut-o la solicitarea Guvernului, deciziile care se impun. Fie că e vorba de facilitarea achiziției de vaccin, fie pentru a aloca resurse suplimentare pentru cetățeni, în cazul în care vor fi impuse unele restricții noi. Parlamentul poate debloca și asistența externă. Știm că sunt diferite voci în Parlament, precum că lucrul acesta nu poate fi făcut de un guvern în demisie. Atât timp cât în Parlament sunt deputați care pot conveni și ajunge la un numitor comun, putem să ne asumăm responsabilitatea și să venim cu soluțiile necesare. Deci, prioritate zero este gestionarea crizei pandemice, după care să ne pregătim de anticipate”, a declarat Grosu.
Potrivit liderului PAS, alegerile anticipate pot avea loc în vară, dar până atunci în Parlament trebuie să eșueze și cea de-a doua tentativă de învestire a unui guvern: „Trebuie să facem campania și alegerile vara, atunci când numărul de infecții va scădea. Tot vara întâlnirile electorale pot avea loc în aer liber”.
Igor Grosu a mai adăugat că, în cadrul discuțiilor cu Maia Sandu, nu s-a discutat despre candidați la funcția de premier: „Acest guvern în demisie trebuie consolidat. Acolo unde nu sunt secretari de stat trebuie de făcut numiri. În rest, acest guvern are tot suportul din partea Parlamentului”.
Sursa citată recunoaște că în ultimele zile au avut loc negocieri în formatul PSRM, PAS, Platforma „DA” și PD, însă spune că nu s-a convenit în privința învestirii unui guvern, fie el și pentru o lună.
„Noi ieri am avut consultări în format de patru partide. Noi am reiterat că este important să stabilim anticipatele pentru anul acesta, preferabil vara. Am discutat despre oferirea asistenței guvernului în demisie. Orice executiv, fie el și în demisie, nu este în vacanță. Ieri au fost desemnați cinci secretari de stat. Dacă mai au nevoie și de alt ajutor, atunci pot să se adreseze. Premierul să spună de ce are nevoie și noi o să-l ajutăm.
În discuțiile cu partenerii, noi am întrebat: dacă acest guvern pentru o lună se poate transforma într-un guvern până în 2023? Noi am avut un angajament, inclusiv cei care vor acum un guvern anticriză – alegeri anticipate. Acum, în loc să convenim asupra unei date potrivite, în loc să ne concentrăm pe decizii în Parlament cum putem ajuta Guvernul Ciocoi, noi irosim timpul pe aceste discuții. Vom continua discuțiile pe platformă parlamentară. Noi trebuie să convenim asupra a două lucruri: alegerile parlamentare anticipate și cum putem ajuta Guvernul în combaterea pandemiei.
Eu vreau să mai întreb care e garanția că acest Parlament nu se va întruni trei luni? Nu este nicio garanție. Unicul lucru pe care noi îl acceptăm și suntem de acord la capitolul foaia de parcurs e să anulăm acele legi toxice care le-au votat într-o veselie PSRM-ȘOR în decembrie. Să vedem și alte angajamente care trebuie noi să le luăm în raport cu UE. Aceste chestiuni putem să le discutăm și să votăm. E vorba de chestiuni care ne vor permite să aducem resurse în țară. Noi am discutat doar despre consumarea celei de-a doua tentative de a învesti un guvern”, a conchis Grosu.
De menționat că PD și Platforma „DA”, dar și „Pro Moldova” insistă pe învestirea unui guvern anticriză, care să gestioneze efectiv criza pandemică, după care, în toamnă, să fie organizate alegerile anticipate.
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
29.08.2026
01:58
29.08.2026
01:01
28.08.2026
23:15
28.08.2026
23:15
28.08.2026
22:33
28.08.2026
22:16
28.08.2026
21:43
28.08.2026
20:47
28.08.2026
19:20
28.08.2026
18:40
28.08.2026
17:48
28.08.2026
17:46
28.08.2026
17:28
28.08.2026
17:13
28.08.2026
17:12
28.08.2026
16:40
28.08.2026
16:38
28.08.2026
16:32
28.08.2026
16:06
28.08.2026
16:01
28.08.2026
15:44
28.08.2026
15:17
28.08.2026
15:10
28.08.2026
15:09
28.08.2026
14:50
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia
















