Magistratul de la Judecătoria Chișinău, reținut în FLAGRANT delict pentru luare de MITĂ, pe banca acuzaților. Judecătorul refuză să facă declarații
3356
Magistratul de la Judecătoria Chișinău, reținut acum două luni în flagrant delict cu mită împreună cu cel care i-a oferit banii, vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura Anticorupție a finalizat și expediat astăzi în judecată dosarul de învinuire a celor doi pentru două episoade de trafic de influență.
Cele două dosare în privința judecătorului Maria Tertea au fost inițiate prin ordonanța procurorului general, ulterior ambele fiind conexate într-o procedură unică.
Magistratul a fost reținut în flagrant delict pe 22 martie curent, în baza unor informații, potrivit cărora ar fi pretins 15 000 de dolari de la conducătorul unui agent economic pentru a interveni pe lângă alți colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil. Procurorii și ofițerii Centrului Național Anticorupție au documentat acțiunile ilicite ale judecătorului, acesta fiind reținut și învinuit de primirea a 11 000 de dolari din suma inițial pretinsă.
Într-un alt episod, potrivit rechizitoriului, susținând că are influență asupra procurorilor, magistratul a pretins de la conducătorul aceleiași firme o mie de dolari pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal care ar avantaja interesele respectivului agent economic.
Magistrata a fost suspendată provizoriu din funcție până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza penală în care este vizat.
Fiind audiați de procurori, omul de afaceri și-a recunoscut parțial faptele incriminate, iar magistratul nu și-a recunoscut vina, refuzând să facă declarații. Ambii inculpați sunt cercetați în libertate.
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















