MAEIE îi răspunde în termeni DURI lui Lavrov, care a amenințat că R. Moldova poate deveni „următoarea Ucraină”: „Declarațiile fac parte din retorica amenințătoare a diplomației ruse. Rusia trebuie să RESPECTE decizia poporului nostru”
3449
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) i-a răspuns ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, care a amenințat că R. Moldova poate deveni „următoarea Ucraină”, în contextul în care s-ar „lăsa dirijată” de Occident.
Potrivit MAEIE, Lavrov a operat cu neadevăruri atunci când s-a referit la faptul că Occidentul „a plasat” în fruntea R. Moldova o președintă care „este dornică să intre în NATO” și este pregătită „practic, pentru orice”.
„Respingem categoric declarațiile șefului diplomației ruse, care nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută. Ținem să amintim părții ruse că drumul pe care merge R. Moldova este calea aderării la Uniunea Europeană. Acesta este proiectul de țară susținut de cetățeni. Moldovenii, indiferent de preferințele politice sau geopolitice, își doresc pace, libertate și democrație. Vom aprecia ca toate țările lumii, inclusiv Federația Rusă, să respecte decizia poporului nostru. R. Moldova și-a ales clar viitorul, iar acest viitor este parte a lumii libere”, se arată într-un comentariu al MAEIE.
Analistul politic Veaceslav Berbeca a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că declarațiile lui Lavrov sunt o demonstrație a faptului că scopul Federației Ruse a fost și este de a menține R. Moldova în sfera sa de influență.
„Kremlinul dă de înțeles în mod direct, prin ministrul său de Externe, că nu respectă suveranitatea noastră de a decide asupra vectorului de dezvoltare, care nu se pliază intereselor Moscovei”, a precizat Berbeca.
Amintim că Serghei Lavrov a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 24 că Occidentul „a pus ochii” acum pe R. Moldova pentru a avea rolul „următoarei Ucraine”, în timp ce președinta Maia Sandu este „pregătită, practic, pentru aproape orice”, inclusiv pentru Unirea republicii noastre cu România.
29.10.2026
11:47
29.10.2026
11:34
29.10.2026
11:26
29.10.2026
08:45
29.10.2026
08:41
29.10.2026
08:39
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
29.10.2026
11:47
29.10.2026
11:34
29.10.2026
11:26
29.10.2026
11:13
29.10.2026
11:01
29.10.2026
09:43
29.10.2026
08:45
29.10.2026
08:41
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
28.10.2026
17:51
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională















