REFORMĂ // Statul pregătește curățenia generală în întreprinderile publice: Reorganizări, active vândute pe bursă și reguli noi pentru privatizări
0
Întreprinderile de stat din Republica Moldova intră într-un proces profund de reformă structurală, combinat cu o campanie agresivă de debirocratizare a mediului de afaceri. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, care a precizat că executivul a aprobat deja tăierea a peste 30 de reglementări inutile și pregătește introducerea statului pe piața de capital pentru privatizarea transparentă a activelor publice.
În cadrul unei emisiuni la TVR Moldova, oficialul a explicat că, în urma unei analize preliminare, s-a constatat că doar aproximativ 100 de companii de stat mai sunt active și funcționale. Restul se află în proceduri de insolvabilitate, lichidare sau nu mai desfășoară nicio activitate, blocând active valoroase.
„Proiectul acesta de reformă a companiilor de stat presupune o viziune integrată. Este o zonă în care reforma nu a venit încă și în care cred că sunt câștiguri de productivitate care pot apărea. Pentru economia Moldovei, să ai active slab folosite, în condițiile în care au un potențial economic mare, este păcat”, a declarat Claudiu Năsui.
Exemplificând prin cazul Hotelului „Zarea” din Chișinău - unde s-au succedat licitații fără cumpărători din cauza condițiilor nerealiste și a prețurilor de pornire umflate - ministrul a subliniat că statul trebuie să renunțe la vechile practici opace.
Pentru companiile mari și activele de valoare, Ministerul își propune să utilizeze mecanisme consacrate ale pieței de capital. „Nu are sens să încercăm să reinventăm roata, ci să folosim ceea ce merge. Bursa oferă un cadru transparent în care cererea și oferta stabilesc prețul real”, a adăugat oficialul.
Pachetul de debirocratizare: „Fără hârtii de dragul birocrației”
Reforma sectorului public vine la pachet cu o simplificare masivă a normelor care sufocă antreprenorii. Într-o precizare făcută pe rețelele de socializare, ministrul Claudiu Năsui a anunțat că Guvernul a aprobat modificarea sau abrogarea a peste 20 de Hotărâri de Guvern, eliminând mai mult de 30 de supra-reglementări inutile.
Principalele modificări vizează:
- Transport și mediu: Eliminarea completă a plăcuțelor de înmatriculare galbene și simplificarea regulilor pentru transportul de persoane și gestiunea deșeurilor.
- Sănătate și farmacii: Eliminarea cerințelor birocratice repetitive din domeniul sanitar și reducerea documentației inutile solicitate farmaciilor.
- Turism, agricultură și IMM-uri: Reducerea barierelor administrative pentru fermieri și turism. Totodată, conceptul „Întreprinderea START” va permite firmelor mici să opereze cu zero birocrație la început de drum, menținând un cadru simplificat și pe măsură ce acestea cresc.
„Moldova se debirocratizează în practică, nu doar în teorie. Scoatem birocrația de dragul birocrației. Rămân doar reglementările utile societății, care protejează valori sociale realiste, având ca referință cele mai bune practici din statele europene. Acest pachet de debirocratizare a fost o solicitare expresă a premierului Vasile Tofan încă de la prima ședință de guvern, iar în curând vom transmite la Parlament și un proiect de lege care va debirocratiza semnificativ din temelii”, a concluzionat ministrul Năsui.
28.10.2026
15:31
27.10.2026
17:32
27.10.2026
17:02
23.10.2026
12:36
23.10.2026
12:20
22.10.2026
14:06
21.10.2026
13:54
21.10.2026
11:55
21.10.2026
11:18
21.10.2026
10:37
29.10.2026
10:04
29.10.2026
09:43
29.10.2026
09:37
29.10.2026
08:45
29.10.2026
08:41
29.10.2026
08:39
29.10.2026
08:33
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională

















