FMF va pune în VÂNZARE încă 600 de bilete la meciul dintre naționalele R. Moldova și campioana mondială, Franța
4048
Cei care nu au reușit să-și cumpere bilete la meciul dintre campioana mondială Franța și echipa națională a R. Moldova mai au o șansă să ajungă la meciul programat pentru vineri la Chișinău.
Oficialii de la Federația Moldovenească de Fotbal au declarat că omologii francezi nu a reușit să vândă toate biletele puse la dispoziție, conform înțelegerii prealabile, iar din acest motiv tichetele vor fi oferite suporterilor moldoveni.
Cele aproximativ 600 de tichete vor fi vândute online.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, la meci urmează să ajungă în jur de 400 de suporteri ai campionilor mondiali. Aceștia vor veni din Franța, Ucraina sau România. Suporterilor francezi le vor fi puse la dispoziție autocare, care îi vor transporta la hotelurile unde vor fi cazați.
Șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, a menționat că organele de drept au luat măsuri fără de precedent pentru ca meciul dintre Moldova și Franța să se desfășoare fără incidente. „Astăzi nu există nici âun risc care ar perturba desfășurarea acestui meci”, a dat asigurări Cavcaliuc.
Suporterii sunt îndemnați să vină la stadion cu două ore înaintea începerii meciului și să folosească transportul public.
Meciul dintre R. Moldova și Franța va avea loc vineri, începând cu ora 21.45.
11.09.2025
13:31
14182
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
21.06.2023
16:13
3312
Cum a reușit NAȚIONALA R. Moldova să ÎNVINGĂ Polonia lui Lewandowski. Selecționerul Cleșcenco a DEZVĂLUIT ce le-a spus în pauză elevilor săi, când erau conduși cu 2-0. Video MEMORABIL ce cele trei GOLURI marcate de „tricolori”
29.03.2021
10:28
4653
VIDEO // Strategia de dezvoltare a fotbalului moldovenesc 2020 – 2024, implementată de Oleinicenco, ajutat de SOCIALIȘTI, a dat chix. Naționala a înregistrat cea mai categorică ÎNFRÂNGERE din istorie – 0:8 cu Danemarca
11.09.2019
10:18
3128
VIDEO // Viitor în ÎNTUNERIC pentru naționala R. Moldova. „Salvatorul” Altman a fost depășit de evenimente, iar turcii au „zburdat” pe „Zimbru”
26.03.2019
13:20
3345
VIDEO // O nouă ÎNFRÂNGERE la scor pentru „tricolori”. Spiridon, NERVOS când a fost întrebat dacă se face vinovat de eșecurile cu Franța și Turcia: „Eu, dar și FMF ne vom gândi ce facem mai departe. Lucrurile nu mai pot continua așa”
21.03.2019
13:40
2728
VIDEO // Spiridon promite că jucătorii săi se vor SACRIFICA pe teren în partida cu Franța. Cine va fi CĂPITANUL echipei și cine-l va înlocui pe Epureanu
19.03.2019
10:00
2436
VIDEO, FOTO // Selecționerul Spiridon promite un meci SPECTACULOS împotriva campioanei mondiale: „Nu vom sta cu AUTOCARUL în propriul careu”
15.03.2019
10:40
3723
„MILIARDUL” ajunge, în sfârșit, la Chișinău. Marele meci dintre naționalele R. Moldova și Franței se va juca cu casa închisă
19.02.2019
14:40
3762
VIDEO // Cum și când puteți să procurați BILETE la meciul de fotbal dintre campioana MONDIALĂ Franța și R. Moldova? Tichetele vor fi NOMINALE
19.11.2018
10:45
3932
VIDEO // Obiectiv RATAT de „tricolori”. Au țintit primul loc, dar au terminat în spatele Belarusului și Luxemburgului. Explicația lui Spiridon: „Dumnezeul fotbalistic nu a fost de partea noastră”
18.03.2026
16:01
236
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
372
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
328
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
378
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
341
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
370
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
371
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
484
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
357
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
420
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
399
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
472
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
387
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
457
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
492
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
485
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
470
Horoscopul zilei 18.03.2026
571
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
651
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
649
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
651
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
768
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
598
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
714
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
669
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40





Inapoi














