DOC // O nouă sesizare la CC privind Acordul de împrumut cu Federația Rusă. Unele prevederile din acord, CONTESTATE de PAS
3348
Facebook Deputatul Sergiu Litvinenco a depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională (CC) împotriva a două prevederi din Acordul de împrumut din Federația Rusă, care ar fi păguboase pentru R. Moldova și cetățenii ei.
Este vorba de transformarea datoriilor companiilor care iau credite din băncile rusești în datorie de stat a R. Moldova (adică pe care trebuie s-o achite cetățenii) și facilitarea de facto a companiilor rusești în a „câștiga” contracte achitate din bugetul țării.
Litvinenco a enumerat argumentele de neconstituționalitate:
1). Posibilitatea ca R. Moldova să se îndatoreze masiv față de Rusia (prin schema pusă la punct – tranformarea creditelor companiilor noastre luate de la băncile rusești în datorie către statul rus) face ca țara noastră să fie vulnerabilă față de succesoarea URSS, ceea ce contravine Declaraţiei de Independenţă şi art.1 din Constituţie, care privesc orientarea spre spaţiul valoric democratic european în calitate de element definitoriu al identităţii constituţionale a R. Moldova.
2). Rusia nu poate avea atâtea beneficii de ordin financiar pe spatele cetățenilor R. Moldova și încă fără a face nimic (prin schema de mai sus) atâta vreme cât are o armată de ocupație pe teritoriul de est al R. Moldova. Că armata dislocată în Transnistria este una de ocupație nu o spun eu, ci actele Curții Constituționale, actele CtEDO și multiple rezoluții ale forurilor internaționale.
3). Guvernul a dat cu piciorul în legea care obligă, înainte de inițierea negocierilor pentru semnarea acordului, să se obțină avizul comisiei politică externă din Parlament. Ca să știe și Parlamentul ce fel de acord vrea să semneze Guvernul. Au neglijat Parlamenul, au încălcat legea, iar, prin aceasta, au încălcat și Constituția (principiul statului de drept – art.1 alin.(3) din Constituție).
4). Acest Guvern împreună cu partenerii lor ruși au făcut un acord atât de agramat încât nimeni nu înțelege ce s-a avut în vedere și fiecare interpretează diferit ce e scris în el. Normele juridice trebuie să fie clare, în caz contrar se încalcă standardul de calitate prevăzut la art.23 din Constituție.
5). Prin facilitățile pentru companiile rusești, este încălcat principiul constituțional al concurenței loiale și obligația statului de a proteja această concurență. Companiile rusești sunt avantajate de facto în detrimentul celor moldovenești.
6). Acordul de împrumut poate conduce la creșterea datoriei de stat față de un stat străin (Federația Rusă) fără ca statul sa poată controla efectiv aceasta creștere. Acest fapt periclitează securitatea economica a R.Moldova și contravine intereselor naționale ale țării garantate de Constituție.
În opinia deputatului PAS, R. Moldova are nevoie acum ca niciodată de sprijin financiar extern, avându-se în vedere dimensiunea crizei economice ce ne aşteaptă, însă nu cu orice preț. „Guvernarea trebuie să fie extrem de responsabilă în contractarea unor împrumuturi, care nu pot fi făcute cu orice preţ. Iar costurile economice şi, mai ales, cele politice ale acordului cu Rusia, pot fi extrem de ridicate şi pot chiar atenta la securitatea naţională a R. Moldova”, a conchis Litvinenco.
De menționat că CC a luat ieri decizia să suspende intrarea în vigoare a Acordului de împrumut cu Federația Rusă, în urma unei sesizări depuse de grupul parlamentar „Pro-Moldova”. Următoarea ședință a CC va avea loc marți, pe 28 aprilie curent.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
30.08.2026
09:58
30.08.2026
09:55
30.08.2026
09:48
30.08.2026
09:37
30.08.2026
09:36
30.08.2026
09:21
30.08.2026
03:06
30.08.2026
01:20
30.08.2026
00:00
29.08.2026
23:43
29.08.2026
23:21
29.08.2026
23:17
29.08.2026
21:53
29.08.2026
21:50
29.08.2026
21:07
29.08.2026
20:56
29.08.2026
20:23
29.08.2026
20:19
29.08.2026
19:26
29.08.2026
18:14
29.08.2026
18:07
29.08.2026
17:33
29.08.2026
17:19
29.08.2026
16:48
29.08.2026
15:58
ULTIMA ORĂ // Vasile Tofan a traversat înot Bosforul, dar a fost întrecut de fiul său, Aron: „Cursa s-a încheiat pe continentul european, exact în direcția în care merge și țara noastră”
Parlamentarul de la București, Claudiu Năsui, PRIMA reacție după desemnarea în Guvernul Tofan: „Acolo unde au predominat libertatea economică și proprietatea privată, oamenii au prosperat”
Horoscopul zilei 23.08.2026
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
România, peste Japonia la salariul minim ajustat la costul vieții. Elveția conduce topul mondial, SUA abia pe locul 25


















