Stiri

DOC // Curtea Constituțională ar putea SUSPENDA acțiunea legii privind scoaterea SIS din coordonarea președintelui R. Moldova, până la examinarea în fond a sesizării

Actualitate 04.12.2020 10:03 Vizualizări7742
DOC // Curtea Constituțională ar putea SUSPENDA acțiunea legii privind scoaterea SIS din coordonarea președintelui R. Moldova, până la examinarea în fond a sesizării

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, a sesizat astăzi Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea legii prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a fost scos din coordonarea președintelui R. Moldova. De asemenea, parlamentarul a solicitat suspendarea acțiunii legii adoptate ieri de către Parlament, până la examinarea în fond a sesizării.

„Coaliția Dodon-Șor au încălcat, la adoptarea legii, mai multe prevederi ale Constituției R. Moldova atât pe fond, cât și pe procedură”, susține Litvinenco.

Legislatorul a enumerat încălcările care ar fi fost admise:

1) Articolul 87 alin.(4), care prevede că președintele R. Moldova poate lua măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice. Prin ce ce a făcut noua coaliție, aceste prevederi constituționale sunt golite de conținut.

2) Articolul 2 (suveranitatea aparține poporului) coroborat cu art.38 și art.39, prin faptul că președintelui i se iau atribuții care existau la momentul alegerilor propriu-zis. Oamenii au votat un președinte cu anumite atribuții, respectiv președintele trebuie să aibă posibilitatea de a-și exercita mandatul oferit conform competențelor conținute în legislație la momentul alegerilor.

3) Articolul 1 alin.(3) – principiul statului de drept prin faptul că: a) au fost încălcate flagrant procedurile parlamentare într-o măsură care excede cu mult autotomia regulamentară și b) principiul stabilității juridice și previzibilității legislației, întrucât aceleași articole se modifică deja a treia oară timp de patru ani.

Potrivit lui Litvinenco, toate derapajele de la principiile democratice și ale statului de drept, pe care le-a comis „coaliția mizerabilă Dodon-Șor”, vor fi reclamate în vederea stopării lor.

„În plus, vom lupta prin toate mijloacele posibile pentru a debarca de la guvernare hoții și corupții din actualul Parlament, astfel încât să declanșăm alegeri parlamentare anticipate”, a punctat deputatul.

Amintim că legea privind transferarea SIS din coordonarea Președinției în cea a Parlamentului a fost votată timp de câteva minute în două lecturi, fără discuții pe marginea inițiativei.







Autor: Ziarul National
Top stiri
Horoscopul zilei 24.10.2026 24.10.2026 12:58 849 Horoscopul zilei 24.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.20 1 USD 18.01 1 RON 3.78 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 25.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri