CSM îi ia APĂRAREA judecătoarei Rodica Berdilo care a ANULAT alegerile din Chișinău: Decizia luată astăzi
5071
Realitatea
Consiliul Superior al Magistraturii a (CSM) îi dă dreptate magistratei Rodica Berdilo de la Judecătoria Chișinău care a depus o cerere de apărare a onoarei și demnității sale, după criticile din spațiul public la adresa sa, ca urmare a deciziei aprobate pe 19 iunie curent de anulare a alegerilor din Chișinău.
Berdilo s-a plâns la CSM că i-a fost știrbită reputația profesională și nu a avut numai ea de suferit, ci și membrii familiei sale, dar și întreg sistemul judecătoresc.
Membrii CSM, cu excepția președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, care s-a abținut de la vot, întrucât dânsul a făcut parte din completul de judecată ce a menținut ulterior decizia Judecătoriei Chișinău în privința alegerilor din Chișinău, a decis că „presiunile externe asupra judecătorilor sunt indamisibile”.
Anterior, președintele CSM, Victor Micu, declara, cu referire la subiect, că instituția ar putea sesiza Consiliul de Presă din R. Moldova, dacă va constata că jurnaliștii i-au încălcat drepturile acestei judecătoare.
Amintim că alegerile din municipiul Chișinău, câștigate de Andrei Năstase, au fost invalidate pe 19 iunie curent prin decizia magistratei Rodica Berdilo de la Judecătoria Chișinău care a constatat că acesta a făcut agitație electorală în ziua scrutinului. Ulterior, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție au menținut decizia, iar Comisia Electorală Centrală a anulat alegerile din capitală.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
14.11.2026
04:30
14.11.2026
01:50
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:31
14.11.2026
01:30
14.11.2026
00:41
13.11.2026
23:20
13.11.2026
22:55
13.11.2026
22:09
13.11.2026
20:30
13.11.2026
19:48
13.11.2026
19:43
13.11.2026
19:32
13.11.2026
19:00
13.11.2026
18:55
13.11.2026
18:34
13.11.2026
18:18
13.11.2026
18:09
13.11.2026
17:53
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Moldova, pe locul 67 în clasamentul puterii de cumpărare a salariilor în 2026
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”

















