Trustia, elegii politikoase // Stop deleninizarea Ucrainei!
1317
Mă solidarizez cu comuniștii! Tremuram și eu de indignare ca frunza de plop când vedeam cum teroriștii ucraineni îl răsturnau pe Lenin de pe postamente. Ca pe un chip cioplit, ca pe un vițel de aur, ca pe un dolmen, ca pe niște stalactite din peștera civilizației eurasiatice. Zeci de Lenini de granit au fost dați de-a rostogolul, ca niște trunchiuri, iar omenirea progresistă n-a zis nici pâs, nici mâc, nici cârc, n-a scos o vorbă în apărarea conducătorului revoluției mondiale. Și proletariatul a tăcut ca partizanii. Și nu-i de mirare, căci s-a burghezit, bea bere cu raci și crevete, mănâncă hotdogi sau crenvurști cruzi, fiindcă i-i lene să-i fiarbă. Stop deleninizarea Ucrainei! Nu o transformați în Sahară istorică! Lenin face parte din trecutul nostru glorios, din moștenirea noastră comună! Să cerem de la ucraineni monumentele doborâte și să le instalăm pe plaiul nostru mioritic. Start leninizarea! Fiindcă Lenin ne-a adus lumină, și nu ne-a taxat ca „Union Fenosa”. El a preferat să ne bage în gulaguri, să împuște, să ne înfometeze, să ne înghețe, dar să nu ne taxeze. Și pentru asta trebuie să-i fim recunoscători!
Al vostru empiriocriticist, sakkoivanțet, burbuleac, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
















