Trustia, elegii politikoase // Marea Adunătură a Filosofilor

Ieri am zis să mă duc duminică în piața marii adunări moționale. Să mă duc să zâmbesc, opțional, pentru civilizația europeană creștină. Nu te duce, prostule, mă luă la rost vecinul Jon Străchinuță și sări să spargă balonul roz al intențiilor mele de deasupra capului. De ce să nu mă duc, dle Străchinuță? - l-am întrebat politicos. Poate îi întâlnesc acolo pe foștii mei colegi, nu i-am văzut de când s-a închis ospiciul în scopuri de optimizare a calității serviciilor psihanalitice și am fost trimiși pe la casele noastre… Dar te-ai gândit că zâmbetul tău prostesc îl poate răni pe cineva? Pe Colesovnazadov, pe ceilalți patrioți ai Moldovei care nu pot trăi fără Rusia, ca marinarii fără umezeală. Aristotel spunea că „orice asociaţie trebuie să aibă un fel de unitate, dar nu o unitate absolută. E ca şi cum ai încerca să faci o armonie dintr-un sunet”. De aceea, chemarea monstruoasei coaliţii „proeuropene” la manifestarea euforică şi butaforică a aspiraţiilor europene nu este altceva decât un urlet în surdină, nicidecum o odă a bucuriei”, mă lumină Străchinuță. Aristotel putea să greșească, nu numărase el opt ceruri de cristal? - replicai eu și mai politicos. „Toboşarii comunişti şi trâmbiţaşii de la guvernare mi se par a fi doi fraţi siamezi. Atât unii, cât şi alţii încearcă să ne încânte cu un râgâit din măruntaiele lor îndestulate. Mie nu-mi este a zâmbi pe stomacul gol. Prin urmare, nu conta pe prezenţa mea la „Marea Adunătură Naţională”, mi-o tăie Străchinuță. Bine, bine, m-ați convins cu râgâitul, am să stau acasă și am să mă gândesc la Uniunea Eurasiatică. M-am așezat pe banca din fața blocului și mă uitam cum cad frunzele de pe copacii galbeni, ruginii ca niște elegii pontice, geto-dacice… Și m-am simțit ostracizat.

Acuma stau și mă gândesc: dacă nu merg la marea adunătură, cu cine voi fi obligat să votez? Cu liberalii ori cu comuniștii? Sper să mă îndrumeze dl Străchinuță…

Al vostru euxin, nasofil, conglomeraționist, Ion Buraga.