Trupa „Voltaj” nu va mai accepta artificii la concerte
1700
wiwibloggs.com La fel ca toți ceilalți artiști, Călin Goia, liderul trupei „Voltaj”, este cu atât mai mult șocat de tragedia de la Colectiv, cu cât și el, împreună cu trupa sa, au trecut pe lângă moarte, la un concert, scrie Libertatea.
„Am pățit și noi în anul 2002, un accident, la Satu Mare, când a căzut schela. Toboșarul a stat patru luni în spital, cu fractură de coloană. Atunci era o ploaie torențială, concertul se ținea într-o piață plină de oameni. Ne puteam curenta toți. Schela aceea a căzut pe locul meu, acolo unde cântam. Am avut însă noroc că în acel moment eram în altă parte, dialogam cu publicul. Noi suntem pățiți, de aceea cu atât mai mult ne-a marcat această tragedie”, a povestit interpretul.
Liderul trupei „Voltaj” nu a ascuns faptul că, pe viitor, vor fi foarte atenți la ce concerte vor merge: „Sunt convins că toată lumea va fi mult mai atentă. Și noi putem pune anumite condiții. Și anume să nu se folosească orice fel de artificii, iar dacă sunt 500 de locuri, atunci să fie și doar 500 de spectatori”, a subliniat Călin Goia.
Artistul spune că unul dintre factorii care au dus la tragedia din clubul Colectiv au fost artificiile folosite, care nu erau speciale, pentru scenă și că pe viitor el și colegii săi vor avea grijă să pună anumite condiții organizatorilor.
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
27.10.2026
02:02
27.10.2026
01:16
27.10.2026
00:44
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















