Stiri
Trofeele „Cronograf” au rămas acasă!
Important
10.06.2013
08:27
1806
1806
Cinema: Interviu cu directorul artistic al Festivalului „Cronograf”, Leontina Vatamanu
A fost o competiţie dură dacă e să ne gândim la cele peste 250 de filme care au concurat în preselecţie, apoi la cele peste 50 (din 22 de ţări) incluse în festival, multe dintre ele având deja la activ premii importante. După ce criterii aţi apreciat documentarele vizionate?
La prima fază a preselecţiei funcţionează principiul profesionist: e un documentar care se ţine pe picioare sau nu. Apoi intervine momentul creativ: care sunt atuurile lui artistice, ce poveste are şi cum ne-o spune. După aceea selectăm documentare care ar fi interesante şi actuale pentru societatea noastră. Iar în final, când facem lista filmelor incluse în program, reluăm pe rând filmele triate şi le trecem din nou printr-un proces de discuţii şi analize.
Deţinătorii premiilor mari sunt, anul acesta, din R. Moldova. Este vorba de regizorii Ion Donică („La marginea pădurii”, secţiunea principală), Victor Bucătaru („Masacrul inocenţilor”, secţiunea cadRO). E bătător la ochi, nu?
Expresia „bătător la ochi” se exclude din start din lexicul acestui festival, deoarece ca organizatori nu ne implicăm categoric în decizia juriului. Ne străduim să invităm în acest juriu personalităţi cu experienţă şi cultură cinematografică, care vin de peste mări şi ţări, tocmai ca să cântărească bine şi să jurizeze corect. Fiecare juriu este o întrunire de oameni care fac o analiză critică reieşind din propriile viziuni asupra filmului documentar şi din propria experienţă de viaţă. Este o coincidenţă că cele două trofee de la secţiunile internaţionale (secţiunea principală şi cadRO) au rămas acasă.
Prin ce s-a remarcat documentarul semnat de Ion Donică, „La marginea pădurii”, desemnat cu Premiul Mare şi cu trofeul festivalului?
„Juriul a decis să acorde trofeul unui film care ne-a convins că există speranță și la marginea societății, pentru onestitatea demersului și măiestria prelucrării acestei mici bijuterii cinematografice”, și-a argumentat decizia juriul de la secțiunea principală, din care au făcut parte cineastul Vadim Prodan, președintele juriului (R. Moldova), producătoarea Ada Solomon (România), directorul de imagine Jacek Petrycki (Polonia), istoricul și criticul de film Zviad Dolidze (Georgia) și directorul Festivalului de Film Documentar de la Duisburg, Werner Ružička (Germania).
În perioada festivalului au avut loc două evenimente importante pentru cinematografia locală: premiera coproducției moldo-române „Toți copiii Domnului”, în regia lui Adrian Popovici, şi lansarea filmului „Colecția de arome”, de Igor Cobîleanski, care a fost proiectat anul acesta la Cannes. Ce rezonanţă au avut aceste proiecţii?
Sinceră să fiu, nu prea am reuşit să urmăresc presa şi ecourile festivalului, însă sălile pline demonstrează că producţiile autohtone sunt aşteptate de publicul cinefil. Ne-am dori ca astfel de premiere să aibă loc mai des.
Dacă e să ne referim la secţiunea cu proiecţii speciale „Cu ochii pe Moldova”, în ce măsură un regizor de film din exterior (cum sunt cei din: Portugalia, Polonia, Cehia, Austria şi Italia, din anul curent) poate fi obiectiv în reflectarea unei realităţi moldave, în sensul în care să nu transmită o imagine distorsionată a unor lucruri ce ne privesc şi de care ne pasă?
Ar trebui să fie obiectivi, să încerce să se documenteze corect şi să nu aibă un discurs tendenţios. Se pare că filmele din această proiecţie specială au încercat să povestească onest despre noi, sigur în măsura în care au reuşit să ne cunoască. Poate pe alocuri simţim că lucrurile pot fi interpretate diferit, dar nu la modul categoric. Suntem bucuroşi că majoritatea autorilor acestor filme au răspuns invitaţiei noastre şi au fost entuziasmaţi să vină la festival, să se întâlnească cu publicul autohton, să vadă reacţia lui şi să răspundă la întrebări. Eu, ca director artistic al festivalului, mi-aş fi dorit ca şi presa noastră să fi fost mai activă şi să-i ia la întrebări, ca să aflăm din prima sursă ce i-a determinat să facă filme despre noi. Acest festival este un bun prilej de a cunoaşte lumea filmului şi a face schimb de experienţă.
„Ecranul unde realitatea devine artă”, acesta este mottoul ediţiei curente. La ce bun să tranformăm realitatea în artă?
Pentru a o trăi mai intens, mai creativ, pentru a vedea realitatea şi prin prisma altor oameni, altor popoare, altor şcoli de film. Realitatea proiectată pe ecran e altfel. În viaţa reală, nu întotdeauna avem ocazia să vedem lucrurile în ansamblu (în plan general) sau în detalii (la plan detaliu), or, cineaştii asta fac – surprind realitatea din diferite unghiuri şi oferă spectatorului o perspectivă nouă asupra ei.
Aurelia Borzin

Stiri relevante
10.09.2013
11:24
9895
Firma care administrează restaurantul „Golden Nica”, certată cu legea
10.09.2013
09:51
13550
Strugure gigant, descoperit la Cărpești! Cântărește peste patru kilograme
09.09.2013
14:15
10218
GALERIE FOTO // „Faimosul” restaurant „Golden Nica” – focar de infecție
09.09.2013
12:28
8323
VIDEO // Corman despre Rogozin: „Se părea că rușii o să dea drumul la armele atomice chiar a doua zi”
09.09.2013
11:22
4054
Intoxicație la nuntă // O persoană a murit, iar alte 20 sunt internate la Spitalul din Ungheni
08.09.2013
16:17
2545
Statul care va asista R. Moldova la reformarea Căilor Ferate
08.09.2013
11:23
2484
Patriarhul Kiril va avea o întrevedere cu încă un politician din R. Moldova, deşi nu a fost anunţată în program
08.09.2013
09:05
2722
FOTO // Patriarhul Kiril, întâmpinat cu trandafiri albi la Căpriana
07.09.2013
18:03
2469
REPORTAJ FOTO // Kiril a adunat trei preşedinţi ai R. Moldova la un loc!
07.09.2013
16:08
2685
FOTO // Preşedintele Nicolae Timofti l-a primit cu căldură pe Patriarhul Kiril. S-au îmbrăţişat şi pupat!
07.09.2013
08:57
9107
Malul lacului Costești-Stânca, proprietate privată
10.09.2013
11:24
10.09.2013
09:51
09.09.2013
14:15
09.09.2013
11:22
08.09.2013
16:17
08.09.2013
11:23
08.09.2013
09:05
07.09.2013
18:03
07.09.2013
16:08
07.09.2013
08:57
Top stiri
27.10.2026
22:08
11
Stubb și Stoere i-au cerut lui Putin să pună capăt războiului, dar inițiativa a stârnit critici nordice
27.10.2026
21:45
139
Plata gărzilor medicilor, discutată de Cătălina Poiană și ministrul Sănătății
27.10.2026
20:48
260
Igor Grosu, la întrevederea cu premierul României: mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere
27.10.2026
20:21
314
Guvernul lansează consultări publice pentru reforma administrației locale
27.10.2026
19:45
349
Ministerul Sănătății propune măsuri pentru medicamente mai accesibile și economii de 375 de milioane de lei pe an
27.10.2026
19:11
373
Sesiuni de orientare în carieră pentru elevii refugiați din Ucraina, în cinci instituții
27.10.2026
18:59
342
Tofan, după discuțiile cu premierul român: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
27.10.2026
18:50
373
Moldova, cu o rată a șomajului de 3,8% în clasamentul mondial pentru 2026
27.10.2026
18:48
333
MEC consultă regiunile pentru alinierea calificărilor la standardele europene
27.10.2026
18:48
371
Parteneriatul moldo-elvețian în sănătate: două decenii de investiții și reforme
27.10.2026
18:29
407
MEC a prezentat angajamentele Moldovei pentru aderarea la UE în educație, cercetare, tineret și sport
27.10.2026
18:08
356
Digitalizarea IMM-urilor și competitivitatea economică, discutate la conferința EDIH Moldova 2026
27.10.2026
17:34
385
O dronă a căzut în Marea Baltică, iar populația este avertizată să nu atingă eventualele resturi
27.10.2026
17:02
514
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
27.10.2026
16:24
364
Moldova a prezentat la OCDE progresele reformei întreprinderilor de stat
27.10.2026
16:17
418
Doi peisagiști „modesti” au atras atenția lui Erling Haaland cu o provocare online
27.10.2026
16:11
416
Fosta co-lideră a partidului Britain First, arestată în ancheta atacurilor asupra locuințelor HMO
27.10.2026
16:02
436
Mircea Păscăluță a prezentat proiectele de conectivitate ale Republicii Moldova oamenilor de afaceri din Germania și România
27.10.2026
15:07
459
Stubb și Støre au discutat telefonic cu Putin despre negocierile privind războiul din Ucraina
27.10.2026
14:21
420
Valeriu Chiveri și Andreja Metelko-Zgombić au discutat despre reintegrarea țării
27.10.2026
13:43
438
Maia Sandu i-a mulțumit ambasadorului Slovaciei la încheierea mandatului său
27.10.2026
13:42
458
Valeriu Chiveri și Dan Neculăescu au discutat despre cooperarea dintre Republica Moldova și România
27.10.2026
13:27
635
Fotografiile cu pagubele provocate de furtuna Boelo au fost reale, deși mulți le-au crezut generate de AI
27.10.2026
12:39
519
O fetiță de nouă ani cere consiliului să lupte împotriva proiectului unui centru de date
27.10.2026
12:23
595
Horoscopul zilei 27.10.2026
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
Actualitate
Parteneri
Stiri
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri