Stiri
Ministerul Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor, Ministerul Justiției și Ministerul Sănătății au decis să conlucreze pentru a-i determina pe cătățeni să renunțe la pașapoartele sovietice.
Fiecare dintre cele trei instituții ar putea oferi gratuit din septembrie 2014 serviciile necesare pentru ca cetățenii să-și poată perfecta buletine de identitate noi. “Ministerul Justiţiei, acolo unde este cazul, va oferi gratis actele de stare civilă. Ministerul Sănătăţii şi-a luat angajamentul că nu va încasa bani pentru grupa sangvină şi noi ne-am asumat responsabilitatea că preschimbarea paşapoartelor de tip sovietic o facem gratis. Acolo unde persoanele nu se pot mişca, nu pot veni la birourile de examinare, va merge oficiul mobil la ele acasă ca să le asigure preschimbarea acestor paşapoarte”, a explicat ministrul Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor, Pavel Filip, într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.
Pentru ca inițiativa să poată fi aplicată este necesară modificarea legislației. Un proiect de lege în acest sens a fost deja elaborat și înaintat Guvernului. „Chiar îmi pare rău că lucrurile nu se mişcă mai repede. Cunoaşteţi câte discuţii au fost în jurul paşapoartelor sovietice și noi am găsit o formulă foarte bună prin care Guvernul se obligă din 1 septembrie 2014 să asigure preschimbarea paşapoartelor sovietice”, a conchis Filip.
Amintim că la 19 aprilie deputații au votat un proiect de lege care interzicea cetățenilor să voteze cu pașapoarte sovietice. Ulterior, proiectul a fost anulat, iar Partidul Liberal Democrat a propus Guvernului să vină cu un plan de acțiuni prin care să asigure gratuit deținătorii de pașapoarte sovietice cu buletine de identitate.
Potrivit datelor Ministerului Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor, în R. Moldova sunt peste 260 de mii de cetățeni care continuă să utilizeze paşapoarte de tip sovietic.
Trei ministere își unesc forțele pentru a-i scăpa pe moldoveni de pașapoartele sovietice
Social
01.08.2013
14:30
1308

Stiri relevante
25.04.2017
18:01
3101
El este SINGURUL cetățean al URSS. Cazul lui este desprins din filme
30.08.2014
17:02
1993
Zeci de mii de persoane nu vor putea vota la alegerile din toamnă
12.03.2014
15:43
1449
Posesorii de pașapoarte sovietice își pot perfecta gratuit buletine de identitate
07.08.2013
17:09
1488
DECIS// Buletine de identitate gratuite pentru posesorii pașapoartelor sovietice
16.05.2013
18:15
1368
Liberalii declară război repetat pașapoartelor sovietice
03.05.2013
17:47
1124
Schimbare de macaz în Parlament: Pașapoartele sovietice rămân legale
19.04.2013
15:15
971
Deținătorii de pașapoarte sovietice nu vor mai putea vota
07.04.2026
13:23
349
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
07.04.2026
11:39
362
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
06.04.2026
21:10
808
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026

Top stiri
07.04.2026
16:41
0
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
88
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
16:05
86
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
301
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
340
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
07.04.2026
12:50
308
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
326
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
07.04.2026
11:57
419
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
356
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
348
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
422
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
07.04.2026
08:44
442
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
498
Horoscopul zilei 07.04.2026
07.04.2026
03:41
578
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
600
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
808
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
822
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
655
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
698
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
682
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
700
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
937
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
758
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
694
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
707
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi