Tragedie la Mannheim: Mașină intră în mulțime, doi morți și 25 de răniți în centrul orașului
1103
Două persoane au fost ucise și 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, conform unui bilanț oferit de surse din Germania, după ce o mașină a intrat, luni, în mulțimea adunată într-o piață din centrul orașului Mannheim, situat în landul Baden-Württemberg, din sud-vestul Germaniei.
Un bilanț oficial al poliției anunța anterior un mort și un număr neprecizat de răniți, dintre care unii în stare gravă. Unitatea de terapie intensivă a spitalului universitar a emis o alertă de dezastru. Cel puțin doi adulți și un copil au fost considerați cazuri de urgență medicală ridicată și primesc îngrijiri medicale, conform spitalului. În total, au fost mobilizate opt echipe de traumatologie, atât pentru adulți, cât și pentru copii.
O persoană decedată, acoperită cu o prelată, a fost găsită lângă o stație de tramvai, în timp ce serviciile de urgență tratau numeroase persoane rănite pe stradă. Incidentul s-a produs în piața centrală Paradeplatz din Mannheim. Potrivit unor surse, o mașină a accelerat de la turnul de apă spre Paradeplatz, iar șoferul acesteia a fost arestat.
Aproape toate străzile din centrul orașului au fost închise, iar drumurile și podurile din afara centrului sunt verificate de poliție cu mitraliere, un elicopter survolând orașul Mannheim. Poliția a solicitat populației să rămână în case și să evite centrul orașului, precum și zonele aglomerate.
Până în prezent, poliția nu a oferit informații despre autorul atacului și nici despre motivele posibile. De asemenea, nu este clar încă dacă există și alți suspecți. Incidentul a avut loc puțin după ora prânzului, în zona pietonală din Mannheim, martorii afirmând că mașina s-ar fi deplasat de la turnul de apă spre parcul central.
25.10.2026
22:50
25.10.2026
22:19
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















