Toţi turiștii care intră în Grecia prin punctul Kulata-Promachonas vor fi testaţi pentru COVID-19
1983
Hepta
Grecia a luat decizia radicală de a testa toate persoanele care intră pe teritoriul său pe la punctul de trecere Kulata-Promachonas, ca urmare a înregistrării unor cazuri de COVID-19 în rândul turiştilor de pe insula Thassos (nordul Mării Egee), anunță agenția de presă novinite.com.
De asemenea, în cursul zilei de joi, aproape 90% dintre cei care au intrat prin punctul Kulata-Promachonas au fost testaţi. Este de aşteptat ca începând de vineri după-amiază traficul rutier să se aglomereze în zona acestui punct de trecere a frontierei, autorităţile greceşti fiind pregătite să testeze fiecare turist nou sosit.
Până în prezent, în Thassos au fost consemnate şase cazuri de turişti infectaţi cu noul coronavirus. Patru dintre ei, care sunt cetăţeni sârbi, se află în prezent într-un hotel folosit ca loc de carantină. Ceilalţi doi turişti, a căror naţionalitate nu a fost precizată, dar despre care se crede că sunt bulgari, au primit permisiunea de a reveni în ţara de origine.
Toţi cei şase turişti sunt persoane tinere, care nu prezintă simptome ale infectării cu noul coronavirus. Potrivit site-ului ekathimerini.com, autorităţile greceşti au confirmat un caz de COVID-19 şi în insula Naxos (sudul Mării Egee). Conform unor relatări publicate miercuri, ar fi vorba despre un medic grec care în urmă cu patru zile a sosit pe aeroportul internaţional din Atena venind dinspre Regatul Unit, via Serbia.
Un turist român care a ajuns în Grecia cu avionul a povestit pentru B1.RO că încă de luni autoritățile din Grecia au luat decizia de a testa pentru coronvirus toți pasagerii, procedură care a durat aproximativ două ore.
Toți turiștii care vin cu avionul sunt testați pe aeroport
Testele pentru coronavirus se aplică și în cazul turiștilor care sosesc în Grecia cu avionul. În acest sens amintim faptul că săptămâna trecută au fost prelevate cel puțin 6.500 de teste de la pasagerii care au sosit din aproximativ 235 de zboruri internaționale.
La Aeroportul Heraklion din Creta a fost testată fiecare persoană care a venit din România cu o cursă care a adus turiști din București și Cluj Napoca. Testarea a durat peste 3 ore.
Pasagerii testați trebuie să rămână în auto-izolare 24 de ore la destinația finală, așa cum este declarat pe formularul de localizare al pasagerilor (PLF), până când rezultatul testului devine disponibil.
Regulile privind intrarea cetățenilor străini în Republica Elenă
Ministerul Afacerilor Externe de la București a informat săptămâna trecută că a fost emisă o atenționare de călătorie prin care cetățenii români au fost informați asupra limitării accesului pe cale rutieră în Grecia printr-un singur punct de frontieră, respectiv Kulata-Promachonas, precum și asupra faptului că toate persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) sunt obligate să completeze, cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența electronică a celor care călătoresc în această țară.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat cetățenii români care intenționează să călătorească în Republica Elenă că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie numai printr-un singur punct de trecere al frontierei bulgaro-elene de la Kulata-Promachonas.
01.05.2026
00:33
56
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
272
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
263
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
292
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
326
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
392
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
318
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
455
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
406
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
358
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
23:40
83
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
222
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
255
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
293
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
366
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
292
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
427
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
382
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
343
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
373
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
558
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
456
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
513
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
544
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
571
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
673
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
619
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
505
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
581
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
542
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
583
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
570
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
05:06
637
Amazon și Meta presează autoritățile din India să limiteze dominația Google Pay și PhonePe în plățile UPI
30.04.2026
03:57
639
Meta înghite miliarde la Reality Labs și pregătește cheltuieli uriașe pentru AI, în ciuda profitului record
30.04.2026
03:48
612
Afacerea de cloud a Amazon explodează datorită boomului AI, dar cheltuielile de capital apasă puternic pe fluxul de numerar liber
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














