Tot mai mulți bărbați din R. Moldova solicită concedii PATERNALE: Câți tați stau acasă cu copiii
2138
Numărul bărbaților din R. Moldova care pleacă în concedii paternale este în creștere de la an la an, după ce legislația a oferit această posibilitate începând cu anul 2016.
Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) a anunțat că a transferat, în luna decembrie curent, 1,5 milioane de lei pentru 359 de tați care stau în prezent acasă cu nou-născuții.
Anterior, CNAS arăta că, în ultimii trei ani, peste 6 000 de bărbați din Republica Moldova au beneficiat de dreptul la un concediu paternal, la nașterea copilului. Pe parcursul anului trecut, de exemplu, 2 887 de tați din R. Moldova și-au luat concediu paternal, care se acordă în primele 56 de zile de la nașterea copilului.
Beneficiarii de concedii paternale sunt îndemnați să-și ridice indemnizațiile până pe data de 26 decembrie curent, la fel ca și cele 1 763 de mame, pentru care au fost transferate peste 47,8 milioane de lei.
CNAS susține că sunt așteptate și 2 880 de familii să-și ridice indemnizaţia unică la naşterea copilului pentru care au fost transferate 22,7 milioane de lei. Totodată, pentru indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani s-au transferat 86,8 milioane de lei pentru 46 931 de beneficiari. Pentru indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani s-au transferat 26,6 milioane de lei pentru 38 075 de beneficiari.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
10:29
12.11.2026
10:05
12.11.2026
09:37
12.11.2026
09:00
12.11.2026
07:57
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















