Stiri

Tiraspolul iese la RAMPĂ și ACUZĂ Kievul de nerespectarea drepturilor omului

Politică 23.03.2014 11:55 Vizualizări903
Tiraspolul iese la RAMPĂ și ACUZĂ Kievul de nerespectarea drepturilor omului wikimedia.org

Președintele așa-zisului soviet suprem de la Tiraspol, Mihai Burla, a declarat ieri că evenimentele din Ucraina au lăsat o amprentă negativă asupra respectării drepturilor omului ca urmare a îngrădirii circulației pentru cetățenii ruși și transnistreni, transmite mediafax.ro.

Potrivit lui Burla, ceea ce s-a întâmplat în Ucraina a dus la nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, „fiind vorba, în special, de limitarea circulației locuitorilor din Transnistria, transportului mărfurilor și medicamentelor. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu un grup de parlamnentari din Marea Britanie.

Reprezentantul puterii de la Tiraspol s-a arătat nemulțumit de faptul că, în ultinele zile, „mai mulți cetățeni ruși și transnistreni nu au reușit să treacă frontiera ucraineană”.

Menționăm că Ambasada Ucrainei la Chișinău a emis recent un comunicat prin care califică drept false informațiile potrivit cărora ar fi interzis accesul mărfurilor pentru pacificatori din stânga Nistrului. Potrivit diplomației ucrainene, cetățenii ruși din stânga Nistrului pot circula în același regim cum o făceau și anterior. Scopul acestor declarații este, în opinia Ambasadei Ucrainei la Chișinău, de destabiliza situația din regiune.

Autor: Virginia Nica
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.11.2026 12.11.2026 11:56 391 Horoscopul zilei 12.11.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri